5239

Skanska a cumpărat terenul fostei fabrici Pumac din Bucureşti

Compania suedeză Skanska a finalizat achiziţia unei suprafațe totale de 21,306 metri pătrați, localizată pe Bulevardul Iuliu Maniu, numărul 6, sector 6, București, România, vizavi de fosta Apaca. Vânzătorul terenului este Pumac S.A., iar tranzacția a fost intermediată de către JLL România.

Terenul fostie fabrici Pumac are o suprafaţă totală de 70.000 mp, deţinut de Ion Rădulea, proprietarul Sema Pac, şi de Alain şi Alexis Bonte, care controlează lanţul de farmacii Centrofarm. Indicatorii urbanistici arată că pe terenul Pumac se pot ridica clădiri cu o înălţime de 20 de etaje.

Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică. Terenul se află în apropiere de mallul AFI Palace Cotroceni şi cele cinci clădiri de birouri AFI Park, dar şi în apropierea staţiei de metrou Politehnica.

“Cred cu tărie că zona central-vestică este un loc în care ne putem continua cu succes activitatea de dezvoltare. Observăm o cerere mare din parte companiilor de tip BPO, SSC şi IT, care consideră această zonă o locaţie perfectă, datorită apropierii de campusul Politehnicii şi accesul la multe mijloace de transport în comun”, afirmă Marcin Lapinski, preşedinte Skanska Property România. Astfel, terenul va fi utilizat pentru ridicarea unui nou proiect de birouri.

Lasă un răspuns