Impact Developer a vândut case de aproape 24 milioane de euro în cartierul Greenfield din Băneasa

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor, controlat de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a încheiat peste 320 de contracte şi antecontracte de vânzare pentru apartamentele din cartierul Greenfield din Pădurea Băneasa, pentru care a încasat 23,85 milioane de euro, consemnând astfel cel mai bun rezultat înregistrat de companie în ultimii 8 ani de zile.

În medie au fost contractate lunar 50 de apartamente, cu un record de vânzări de 72 de locuinţe în luna martie a acestui an, se arată într-un comunicat al companiei. Cele mai căutate au fost apartamentele cu două camere (175 unităţi), urmate de cele cu 3 camere (103 unităţi). Tranzacţiile au fost realizate în procent de 28% prin Prima Casă.

Ansamblul Salcâmilor, doua faza a proiectului Greenfield, dezvoltata in perioada 2014 – 2016, are o suprafata de 7 ha si cuprinde 35 de blocuri cu 924 de apartamente. Per total, complexul din Băneasa are un grad de ocupare de 85% şi aproape 3.000 de rezidenti in acest moment. Început in 2007, Greenfield a fost planificat a se dezvolta in mai multe faze, avand ca termen de finalizare anul 2022. Complexul are o suprafata totala de 60 ha si totalizeaza peste 6.000 de locuinte.

În ultimii doi ani, noua echipă a Impact a construit 924 de apartamente, grupate în 35 de blocuri. În prezent sunt demarate lucrările la ansamblul Platanilor, care va avea până în primăvara anului viitor 21 de blocuri cu 476 de apartamente. Ţinta dezvoltatorului este să încheie anul cu 772 de apartamente vândute. Impact a încheiat anul trecut cu o pierdere de 1 mil. euro, după ce în 2014 înregistrase profit. Reprezentanţii companiei au explicat pentru Capital că, anul trecut, Impact a constituit provizioane adiţionale în valoare de 3,8 mil. euro pentru un litigiu cu ANAF soluţionat în acest an, când firma a reluat provizionul şi a marcat din nou profit.

Impact Developer este deţinută de omul de afaceri Gheorghe Iaciu (49%), Adrian Adrici (11,7%) şi de alţi acţionari. Compania a fost infiintata in 1991, prin subscriptie publica, iar din anul 1996 a fost cotata la Bursa Romana de Valori Bucuresti. In 2006 actiunile companiei au promovat la categoria I a Bursei.