Autostrada A3

În decembrie începe licitația pentru construcția a trei tronsoane din autostrada Pitești-Sibiu

Licitaţiile internaţionale pentru construcţia celor două tronsoane de la capetele autostrăzii Sibiu-Piteşti şi a unuia intermediar vor fi organizate în luna decembrie a acestui an, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, la postul de radio Europa FM. Potrivit acestuia, pentru 65 de kilometri din cei 120 ai autostrăzii, studiile tehnice sunt aproape gata.

Autostrada Sibiu-Piteşti, cea care mai rămâne de realizat pentru ca Bucureştiul să fie legat de o şosea de mare viteză de Europa Occidentală, a fost împărţită în cinci tronsoane. Trei dintre ele vor fi scoase la licitaţie aşadar până la finalul anului, iar pentru celelalte două licitaţiile vor fi organizate primăvara viitoare. “Pentru cele două secţiuni care rămân, dorim să completăm studiile de fezabilitate până în aprilie-mai anul viitor şi apoi în luna mai să le scoatem la licitaţie”, a spus oficialul Executivului.

Autostrada Sibiu – Piteşti reprezintă prioritatea zero în Master Planul General de Transport al României şi ar urma să închidă culoarul Nădlac – Bucureşti, în prezent executându-se studiul de fezabilitate care trebuia finalizat în cursul acestui an.

La Autostrada Sibiu – Piteşti forajele/investigaţiile geotehnice au demarat în luna mai, 15 iulie fiind termenul avansat iniţial pentru predarea studiilor de fezabilitate (SF) pentru capetele autostrăzii, iar la 15 decembrie trebuia terminat studiul de fezabilitate final. Termenul final pentru predarea autostrăzii Sibiu-Piteşti este 2021, termenele fiind devansate cu circa 20 de luni.

Master Planul General de Transport al României prevede anul 2022 ca termen de finalizare pentru Autostrada Sibiu – Piteşti, în lungime de 116,60 kilometri, valoarea estimată a acesteia ridicându-se la 1,674 miliarde euro.

Lasă un răspuns