DPD România a investit un milion de euro într-un centru logistic la Sibiu

DPD România, care activează pe piața locală de coletărie şi curierat expres, a investit un milion de euro într-un centru logistic cu o suprafață de 4.400 de metri pătrați la Sibiu. Capacitatea depozitului amplasat în cadrul parcului dezvoltat de Warehouses DePauw (WDP) permite manipularea şi sortarea unor volume mari, respectiv 3.200 de colete şi 150 de paleţi pe oră sau 50.000 de colete şi 4.000 de paleţi pe zi.

Noul centru logistic DPD România, în care vor lucra aproximativ 60 de angajaţi, dispune de peste 10.000 mp alocaţi drumurilor de acces, parcărilor şi platformelor, fiind inaugurat oficial la 31 octombrie, la un an de la demararea lucrărilor de construcţie.

„Odată cu mărirea portofoliului şi creşterea volumelor de transport ale clienţilor existenţi a devenit tot mai stringentă nevoia de spaţiu pentru acomodarea unui număr ridicat de colete. Măsura de extindere a capacităţii logistice este în concordanţă deplină cu strategia noastră de dezvoltare pe plan local, iniţiată încă de anul trecut. Decizia de a deschide depozitul în Sibiu, unde este localizat şi hub-ul central DPD România, a fost una strategică, în special datorită poziţionării proiectului, care facilitează accesul curierilor la principalele căi de transport rutier din România şi Europa”, a declarat Lucian Aldescu, CEO DPD România.

DPD România este parte a DPDgroup, lider european în curieratul rutier, iar pe piaţa românească DPD se află în top 3 companii de curierat. Cu o echipă de peste 600 de angajaţi şi francizori şi având acces la o reţea europeană de 16.000 de sedii Pickup, DPD România livrează anual şapte milioane de colete.