Lidl a inaugurat un depozit la Lugoj, investiție de 20 de milioane de euro

Reţeaua germană de magazine Lidl a deschis la Lugoj, în judeţul Timiş, cel de-al patrulea centrul logistic din portofoliu, investiţie ce s-a ridicat la peste 20 de milioane de euro. Depozitul are o suprafaţă de 160.000 mp, dintre care 45.000 mp construiţi, o capacitate de 22.500 de paleţi (680 de TIR-uri), un rulaj zilnic de 2.000 de paleţi trimişi în 46 de magazine şi 200 de locuri de muncă.

Lucrările la depozitul care este amplasat într-o poziţie strategică, la intersecţia autostrăzilor A1 şi A6, au fost terminate într-un singur an, antreprenor general fiind firma Bog‘Art, controlată de Raul Doicescu. „Construirea centrului logistic din Lugoj a venit ca o evoluţie firească, datorată ritmului rapid de dezvoltare a reţelei Lidl. Un factor important în alegerea terenului a fost proximitatea faţă de autostrăzile A1 şi A6, lucru care ne permite optimizarea traseelor autovehiculelor de transport şi, implicit, ne ajută să reducem impactul asupra mediului,” a declarat Claudiu Riza, Director de Expansiune în cadrul Lidl România.

Centrul logistic de la Lugoj a fost construit după ultimele standarde de eficienţă energetică, folosindu-se pe lângă betonul concasat, provenit din demolări atât materiale reciclate, cât şi materiale reciclabile.

„Depozitul va facilita fluxul de aprovizionare a magazinelor din zona de sud-vest. Aici se vor desfăşura toate procesele care ne permit să asigurăm calitatea produselor şi livrarea lor la timp în magazine. Echipa de aici, de la Lugoj, este pregătită să ofere cele mai bune servicii. Suntem gata să facem faţă oricăror provocări, datorită faptului că fiecare angajat a beneficiat de o perioadă de şcolarizare în unul dintre celelalte trei centre logistice Lidl, din Chiajna, Nedelea sau Iernut” a declarat Christina Lang, Director Sediu Regional Lugoj, Lidl România.