Zublin a început construcția terminalului Comvex din Portul Constanța

Compania Zublin a început construcția terminalului Comvex de 200.00 de tone din Portul Constanța, dana 80, scrie www.cugetliber.ro

„Ne-am propus să dezvoltăm acest terminal de cereale, cu scopul de a pune în valoare infrastructura prevăzută în master planul portului Constanţa. A fost o provocare în a elabora un master plan care să dea coerenţă fluxurilor de marfă şi să contribuie la creşterea eficienţei economice. Admninistraţia portului Constanţa, respectiv, noua sa conducere, a avut o contribuţie semnificativă în promovarea acestui program, în care terminal nostru de cereale are un rol important. În momentul de faţă, celelalte dane din port au o situaţie mai puţin bună, întrucât au adâncimi mai mici şi întâmpină greutăţi cu infrastructura. Noul terminal pune în valoare o infrastructură ce va putea fi valorificată în interesul tuturor. Este vorba de podul de peste Canalul Dunăre – Marea Neagră, de la Km 0 + 550 de metri, autostrada A2, care îşi descarcă traficul în zona porţii nr. 7 a portului Constanţa, noua capacitate feroviară din zona fluvio-maritimă, terminalul de barje şi terminalul de remorchere, toate realizate cu mari eforturi din partea Administraţiei portuare. Noi convertim o dană de mare adâncime, dar vom menţine capacitatea de a opera materii prime siderurgice şi cărbune pentru industria energetică. Prin această investiţie, dăm posibilitatea portului Constanţa să aducă nave de capacitate mai mare. Astfel, rata de încărcare totală a portului va creşte la peste 35.000 tone de cereale pe zi. Portul Constanţa se va repoziţiona pe piaţa Mării Negre. Noi promovăm conceputul de terminal public, în sensul că vom fi echidistanţi faţă de toţi operatorii şi comercianţii interesaţi, astfel încât cu toţii să poată beneficia de noile oportunităţi care se deschid prin această investiţie”, a declarat Viorel Panait, directorul general al companiei Comvex

Recent, Raiffeisen Bank şi EximBank România au semnat un acord de credit în valoare de 33,6 milioane de euro cu compania Comvex SA, împrumutul fiind destinat finanţării construcţiei noului terminal de cereale. Creditul este acordat pe o perioadă de 10 ani. Investiţia totală se ridică la peste 45 milioane de euro. În completarea finanţării bancare, Comvex a obţinut fonduri de pe piaţa de capital, fapt ce i-a permis să vină cu o contribuţie proprie în valoare de peste 8 milioane de euro.

Noul terminalul va putea încărca nave cu capacitate totală de până la 120.000 tdw, astfel că va lega portul Constanţa cu cele mai importante pieţe de export pentru cereale, din Asia.

La aceste capacităţi se va alătura terminalul de cereale Comvex. La rândul ei, compania Socep şi-a propus să construiască un terminal de cereale cu capacitatea de depozitare de 100.000 tone.