IKEA a obținut autorizația de construire pentru cel de-al doilea magazin din București

IKEA South-East Europe a finalizat procesul de autorizare înainte de a începe construcția magazinului IKEA de pe bulevardul Theodor Pallady nr. 57, București. Primăria Sectorului 3 al Municipiului București a eliberat ieri, 17 octombrie 2017, Autorizația de Construire pentru cel de-al doilea magazin IKEA din București.

Cel de-al doilea magazin IKEA din București va avea o suprafață construibilă de aproximativ 37.000 mp (GBA), devenind astfel cel mai mare magazin IKEA din Europa de Sud-Est la data deschiderii.

„Ne bucurăm să anunțăm că am obținut autorizația de construire a celui de-al doilea magazin IKEA din România și că vom începe lucrările pentru noul magazin în curând. Dorim să le mulțumim reprezentanților Primăriei Sectorului 3 și Primăriei Generale a Capitalei pentru sprijinul continuu și colaborarea excelentă. Pentru că am obținut deja Autorizația de Construire pentru amenajare și sistematizare teren și împrejmuire provizorie în luna septembrie, constructorul general a început pregătirea terenului și împrejmuirea perimetrului magazinului IKEA Pallady,” a declarat Vladislav Lalić, Property and Expansion Manager IKEA South-East Europe.