London Partners investește 26 de milioane de euro în SoHo Unirii

Compania London Partners construiește 236 de apartamente în zona Unirii, proiect cu o investiție estimată la 26 milioane de euro (TVA inclus în valoarea estimată). Construcția ansamblului rezidențial SoHo Unirii a demarat în vara acestui an și va fi construit într-o singură fază. Termenul de finalizare al întregului ansamblu este prevăzut în primul trimestru al anului 2019.

“Piața românească imobiliară ne-a atras atenția încă de acum câțiva ani, iar în urma prospectărilor noastre atente am decis să investim în piața locală. Acesta este un moment oportun pentru a construi noi locuințe în București, mai ales într-o zonă ultra-centrală”, a declarat Richard McLaughlin-Duane, Directorul General al London Partners România.

La prima investiție pe piața românească, dezvoltatorul imobiliar London Partners mai are în plan și alte dezvoltări, iar următorul proiect rezidențial va fi startat chiar anul viitor.
“Un asemenea proiect, cu asemenea amplasare este un plus extraordinar pentru portofoliul nostru. Oamenii își doresc tot mai mult o viață de calitate și ne bucurăm că putem oferi clienților noștri o locuință care să le ofere acest lucru, de aceea credem foarte tare în acest ansamblu rezidențial”, spune Daniel Tudor, CEO The Concept Group. Acesta estimează că întregul ansamblu va fi tranzacționat integral în maximum un an zile.

Vânzările proiectului SoHo Unirii au început în luna noiembrie 2017 și sunt realizate exclusiv de The Concept Group. Ansamblul rezidențial s-a bucurat de o primire foarte bună din partea clienților, ca urmare, în doar câteva zile de la lansarea acestuia circa 15% din totalul locuințelor disponibile au fost deja rezervate.

SoHo Unirii este situat pe Strada Verzișori, și este la numai câteva minute de mers pe jos de stațiile de metrou Unirii, Timpuri Noi sau Tineretului, și în vecinătatea Parcurilor Carol și Tineretului. Proiectul este construit de Ayka Construction, companie ce a mai executat constructia unor proiecte de amploare, precumTineretului Residence, InCity Residence sau Ferdinand Residence.

London Partners este o companie de dezvoltare imobiliară, care face parte dintr-un grup internațional, cu investiții în mai multe sectoare de piață de peste 1 mld. de dolari. Grupul este prezent în România din anul 1994.

The Concept Group este o un grup de consultață imobiliară cu servicii integrate. Aceasta oferă servicii de consultanță imobiliară în vânzări și marketing. Grupul este format din companiile The Concept, cu o experiență de peste șase ani în piața rezidențială, și The Skills, companie de servicii de marketing, cu o practică în domeniu de peste cinci ani. The Concept Group a fost fondat de antreprenorii Daniel Tudor și Cristian Brînză, cu scopul de a oferi servicii complete dezvoltatorilor locali, atât expertiză în vânzări de locuințe, dar și servicii de marketing specializate.