Afacerile TeraPlast au crescut cu 7% în 2017 și se estimează o dublare pentru 2018

Grupul TeraPlast, unul dintre cei mai mari procesatori de PVC din România și unul dintre principalii producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor, a încheiat anul 2017 cu o EBITDA de 41 milioane lei. Grupul estimează o creștere de peste 100% a EBIDTA în 2018, după ce anul trecut a investit masiv într-o serie de achiziții importante, care vor avea o contribuție majoră la rezultatele Grupului în 2018: participația de 67% în Depaco, fabrica de panouri sandwich TeraSteel Serbia, business-ul Politub și fabrica de reciclare PVC.
Situația consolidată a rezultatului global a Grupului TeraPlast pentru anul 2017 prezintă o cifră de afaceri de 427 milioane lei, în creștere cu 7% față de anul precedent.

Grupul TeraPlast include societatea TeraPlast (producător de țevi, granule și profile din PVC), filialele TeraSteel Bistrița și TeraSteel Serbia (producători de panouri sandwich și structuri metalice zincate), TeraGlass (producător de ferestre și uși din PVC), TeraPlast Logistic (începând cu iunie 2016 coordonează activitățile logistice ale Grupului), TeraPlast Ungaria (distribuitor), divizia de polietilenă (fosta Politub, producător de țevi din polietilenă) precum și societatea Depaco (producător de țiglă metalică).

Anul 2017 a fost marcat de o serie de evenimente importante în dezvoltarea grupului TeraPlast. Printre acestea se numără achiziția producătorului de panouri sandwich Interlemind din Serbia. Cumpărată în iunie 2017, investiția a depășit 6 milioane de euro. Aceasta este prima fabrică din străinătate deschisă după 1990 și aflată integral în proprietatea unei firme românești. În 2018, fabrica TeraSteel din Serbia își propune să vândă produse în valoare de peste 28 de milioane de euro. Acesta este un obiectiv cât se poate de realist, ținând cont de faptul că TeraSteel Serbia are o fabrică identică cu cea din România care a avut în 2017 o cifră de afaceri de 38 mil. euro și deservește o piață de 160 mil. euro, cu fabrica din Serbia.

Tot în 2017, grupul a încheiat acorduri pentru achiziționarea pachetului de 67% din Depaco, al doilea jucător de pe piața de țiglă metalică, prin brandul Wetterbest. TeraPlast a preluat controlul Depaco în ianuarie 2018, după obținerea avizului favorabil de la Consiliul Concurenței. La 31 decembrie 2017, Depaco era controlată în comun cu ceilalți asociați, prin urmare societatea este consolidată prin metoda punerii în echivalență (Depaco nu a avut o contribuție la EBITDA consolidată a grupului pentru anul 2017). Depaco a fost consolidată, ca subsidiară, începând cu ianuarie 2018.

Seria de achiziții a continuat cu preluarea Politub, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața țevilor de apă și gaz, care a intrat integral în portofoliul TeraPlast începând cu luna octombrie a anului trecut. Din decembrie 2017, Politub a transferat business-ul către TeraPlast ca un tot unitar, devenind divizia de țevi polietilenă a TeraPlast. Pentru 2018, reprezentanții își propun dublarea cifrei de afaceri pentru această divizie.
Cifra de afaceri a TeraSteel Romania în 2017 a fost de 173 mil. lei, iar EBITDA de 17,8 mil. lei (2016: cifra de afaceri de 125 mil. lei, EBITDA de 15 mil. lei).

Cosmin Pătroiu, director general TeraSteel: „Am mulțumirea că dacă în urmă cu 10 ani eram jucătorul nr.11, acum suntem lideri pe piața panourilor sandwich cu spumă poliuretanică din România. TeraSteel Serbia a generat EBITDA din a doua lună de producție. Cu fabrica din Serbia, acționăm pe o piață de 160 mil. euro. Ne-am propus pentru 2018 o cotă de piață de aprox. 20%. De 3 ani exportăm în Serbia, prin urmare avem cunoștințe solide în această piață.”

Depaco este jucătorul numărul doi pe o piață de 300 mil. euro și își propune pentru 2018 majorarea cotei de piață, în special în centrul și nordul țării, unde la ora actuală are o prezență redusă, dar și extinderea prezenței pe piața europeană.

Valeriu Irimescu, director General Depaco: ”Ne-am întărit forța de vânzări și am început derularea planurilor de extindere și eficientizare a capacităților de producție.”

Scăderea EBITDA consolidată a grupului se datorează lipsei de investiții în infrastructură care a impactat semnificativ TeraPlast SA, în particular divizia de instalații și amenajări. Pentru anul 2018 compania estimează o economie de 1,5 mil. de euro cu materia primă, ca urmare a punerii în funcțiune a secției de PVC reciclat, în noiembrie 2017. De asemenea, TeraPlast și-a adaptat politicile de aprovizionare, stocuri și distribuție la noile condiții de piață.

În vederea menținerii poziției de lider de pe piața canalizărilor exterioare, dar și pentru a-și crește cota de piață pentru sistemele de canalizare interioară, pentru 2018 TeraPlast a pregătit lansarea de noi produse.

Mirela Pop, director general TeraPlast: “Am intrat în 2018 în top 10 reciclatori europeni și cu un portofoliu de produse structurat astfel încât să putem răspunde provocărilor actuale ale pieței.”

Grupul TeraPlast își propune pentru anul 2018 o cifră de afaceri de peste 900 de milioane de lei. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe șapte linii de business: Instalații & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate, Tâmplărie termoizolantă și Țiglă Metalică – prin brandul Wetterbest, deținând poziții de top pe o mare parte din aceste piețe. Compania-mamă TeraPlast este lider de piață pe segmentele de canalizări exterioare și granule, și este al doilea jucător de pe piața de canalizări interioare. Subsidiara TeraSteel este al doilea jucător de pe piața de panouri sandwich și liderul pieței de structuri metalice zincate.

Evenimente semnificative în 2017

 Consiliul de Administrație al TeraPlast a decis în ianuarie 2017 înființarea unei societăți în Serbia, scopul acestei acțiuni fiind dezvoltarea prezenței Grupului TeraPlast pe piața din Serbia
 Subsidiara Plastsistem și-a schimbat în ianuarie denumirea și a devenit TeraSteel
 În Februarie Cosmin Pătroiu a fost numit Director General al TeraSteel
 În Martie TeraPlast a încheiat acordul pentru achiziționarea pachetului de 50% din compania Depaco, al doilea jucător de pe piața de țiglă metalică, prin brandul Wetterbest
 În Mai Consiliul de Administrație al TeraPlast a numit-o pe Mirela Pop în funcția de Director General al TeraPlast
 În Iunie TeraPlast a achiziționat o fabrică de panouri sandwich în Serbia. Noua fabrică va dubla capacitatea de producție de panouri a Grupului TeraPlast
 În Iunie Ioana Birta a fost numită Director Financiar al Grupului TeraPlast
 În August, TeraPlast și subsidiara TeraSteel au semnat un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni cu New Socotub S.A., Franța, pentru achiziția pachetului reprezentând 50% din capitalul social al subsidiarei Politub S.A. Deținerea Grupului în Politub SA devine astfel 100%
 TeraPlast a încheiat acordul de achiziție a unui pachet suplimentar de 10% în Depaco, în luna Iunie. La 30 septembrie 2017, această participație nu este încă înregistrată la Registrul Comerțului
 În Septembrie, a fost aprobată majorarea planului de investiții pe 2017 al grupului, cu peste 14%, de la 84 milioane de lei, la 96 milioane de lei
 În Octombrie Sorin Olaru, Managing Partner al Cetus Capital, și societatea RSL Capital Advisors SRL au intrat în Consiliul de Administrație TeraPlast
 În Octombrie, TeraPlast a anunțat finalizarea procesului de achiziție a Politub
 În Octombrie, TeraPlast a inaugurat oficial TeraSteel Serbia, prima fabrică românească deschisă în străinătate după 1990
 În Noiembrie, Grupul TeraPlast ajunge la o deținere de 67% din capitalul social al Depaco după achiziția unui pachet de părți sociale de 7%
 Începând cu 31 Decembrie 2017, activitatea Politub s-a transferat în TeraPlast, Politub devenind divizia de țevi polietilenă a TeraPlast.