Ansambluri rezidențiale de peste 100 milioane de euro își lansează oferta la Salonul Imobiliar București

Proiecte imobiliare cu o valoare cumulată de peste 100 milioane de euro își lansează oferta în cadrul primului târg de profil al anului, Salonul Imobiliar București, care începe vineri, 2 martie la Palatul Parlamentului.

Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe își prezintă cel mai mare proiect rezidențial pe care compania îl dezvoltă în România, în cadrul Salonului Imobiliar București. H Pipera Lake va fi construit pe o suprafață de teren de 57.000 mp, însumând aproximativ 120.000 mp de apartamente. H Pipera Lake va fi materializat în 17 clădiri cu un regim de înălțime S+P+6E+7R, livrând, per total, 1.350 de apartamente de tip studio dublu, 2 și 3 camere și peste 1.600 locuri de parcare.

Antreprenorul român Cristian Erbașu lansează la SIB proiectul Arbo Residence, în zona Mogoșoaia. Noul ansamblu va avea 1.000 de locuințe: studio-uri, apartamente cu 2 și 3 camere și apartamente duplex.

Premier Estate prezintă în premieră la târg proiectele Pallady Towers, dezvoltat de Anchor Group (209 de apartamente în zona Pallady, ce vor fi construite în două faze, prima fază urmând să fie livrată în septembrie 2018) și AFI City în zona Bucureștii Noi – prima fază va avea 190 de apartamente și va fi livrată în semestrul al doilea din 2019.

Vita Bella își lansează oferta comercială la Salonul Imobiliar București. Ansamblul rezidențial este deja finalizat, cuprinde 131 de apartamente scoase la vânzare, fiind localizat în zona Pipera.

Conarg lansează la târg proiectul Quadra Trees: este a treia dezvoltare sub același brand de succes, “Quadra”, și cea de a șasea a grupului de firme Conarg. Compania construiește pe un teren de 1,5 hectare din zona Drumul Taberei un ansamblu de 7 blocuri de locuințe cu un regim de înălțime de P+5E și P+6E, totalizând 281 de unități locative: studiouri, apartamente cu 2 și 3 camere și 338 locuri de parcare.

Sud Rezidențial lansează Kristal Residence Prelungirea Ghencea în cadrul Salonului Imobiliar București. Dezvoltatorii Kristal Residence din cadrul Metalurgiei Park au decis să dezvolte conceptul într-o nouă zonă. Noul proiect prevede 96 de unități locative mixte, compuse din garsoniere și apartamente cu două și trei camere, decomandate, cu suprafețe între 40 mp și 100 mp utili, dispuse în două blocuri cu regim de înălțime S+P+7 Etaje.

La Salonul Imobiliar București participă cei mai importanți dezvoltatori imobiliari, precum și cele mai mari companii de consultanță și intermediere imobiliară, cu un total de peste 100 de proiecte imobiliare, precum și oferte de locuințe din piața veche și apartamente la închiriat. În deschiderea Salonului Imobiliar București are loc Forumul Imobiliar, o dezbatere pe cele mai arzătoare teme ale industriei, unde sunt așteptați Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici și Primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Clienții în căutarea unei noi locuințe au numeroase motive să participe la Salonul Imobiliar București:

1. Primul târg imobiliar al anului dictează tendințele: alfă ce proiecte rezidențiale vor fi lansate în 2018, ce zone se modernizează și beneficiează de noi investiții!
2. Ajuns la a patra ediție, Salonul Imobiliar București a devenit cel mai amplu eveniment de profil, cu peste 100 de ansambluri noi rezidențiale, precum și o bogată ofertă de locuințe din piața veche (construite anterior anului 2000). Dintr-o simplă vizită poți vedea cea mai mare ofertă imobiliară din București într-un singur loc. În plus, beneficiezi de servicii intregate – poți găsi aici oferte pentru mobilarea locuinței, asigurări sau finanțare bancară.
3. Profită de promoțiile dezvoltatorilor: locuri de parcare gratuite, mobila de bucătărie inclusă în preț sau discount-uri pentru anumite locuințe – sunt doar câteva dintre ofertele cu care expozanții noștri se vor prezenta!
4. Aici găsești și oferte de apartamente construite înainte de anul 2000 (piața SH), precum și locuințe de închiriat, care nu pot fi găsite la niciun alt târg de profil.
5. Te așteptăm cu șampanie si zone speciale. Totul, ca experiența alegerii viitorului tău cămin să fie una cât mai plăcută și să poți căuta prin toate ofertele și promoțiile dezvoltatorilor și agenților prezenți în cadrul salonului.