Cehii cumpără Crystal Tower din București

Grupul ceh de investiții PPF, controlat de Petr Kellner, a semnat contractul de achiziție pentru imobilul de birouri Crystal Tower din București, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.  Valoarea tranzacției s-ar ridica la 50 de milioane de euro.  Vânzătorul tranzacție este reprezentat de către Search Corporation și alte firme afiliate omului de afaceri Michael Stanciu.  Crystal Tower găzduiește sediul ING Bank România.

Tranzacția ar putea fi finalizată în luna noiembrie a acestui an, potrivit sursei amintite.

Achiziția Crystal Tower este a doua investiție imobiliară a grupului PPF în România, după ce în 2016 a preluat proiectul Metropolis, tot pe segmentul de birouri și aflat în imediata apropiere a Crystal Tower.

PPF, cu active totale de peste 38 miliarde de euro, are în portofoliul său de piețe România unde deține operațiuni pe piața imobiliară prin PPF Real Estate Holding, respectiv pe piața de comerț electronic prin intermediul Mall Group, potrivit informațiilor publicate de către PPF.