Revista Industriei de Constructii din Romania

Publicat: Mie, 15/01/2003 - 00:00

Prof. univ. emerit ing. Panaite Mazilu
ne prezinta Bucurestiul anilor ‘30
Cornel Balan

Pentru a intelege prezentul si viitorul, trebuie sa cunosti trecutul, care au fost principalele evenimente ce au marcat un anumit domeniu, ce implicatii au in prezent. Am avut placerea sa putem sa discutam cu unul dintre putinii academicieni din domeniul constructiilor, prof univ. emerit ing. Panaite Mazilu, despre istoria constructiilor romanesti de la inceputul anilor ’30 si pana in prezent.

La inceputul fiecarui an, cu totii avem tendinta de a face o retrospectiva a perioadei incheiate. Eu va propun sa ne intoarcem mai mult in timp si sa ne spuneti cum era Bucurestiul anilor ‘30?
Centrul Capitalei era in constructie in perioada ‘30-‘40, atunci s-au facut bulevardele Bratianu, Magheru, zona de la Piata Universitatii pana la Piata Victoriei, in rest arata asemeni unor orase de provincie care nu au fost modernizate. Predominau casele mici care erau incalzite cu lemne, fara baie, fara apa curenta… Imi amintesc zona Garii de Nord, unde era localul Scolii Politehnice, zona care era predominata de „camerele mobilate“ in care stateau cate doi studenti. Caminele studentesti erau putine si incomode pe atunci. De exemplu, Politehnica avea un camin pe strada Berzei, dar cu un numar mic de locuri, foarte multi studenti stateau pe atunci in gazda.

Erau chiriile mari?
Nu erau asa de mari. Eu plateam impreuna cu colegul meu 1.500 de lei pe luna pe camera, insa eu aveam bursa Adamachi a Academiei care era foarte mare, 2.000 de lei pe luna.

In conditiile in care un salariu cat era pe atunci?
Era 5 - 6.000 de lei, deci aveam aproape jumatate de salariu, insa ne mai costau si lemnele pentru incalzire, in acele timpuri primul lucru pe care il observai pe o strada erau depozitele cu lemne. Viata nu era chiar usoara. In ceea ce priveste orasul, unele cartiere de azi, cum sunt Drumul Taberei, Grantul, erau niste zone cu casute taranesti, cu drumuri desfundate pline de noroi. In perioada despre care vorbim si mai tarziu, intre cele doua razboaie, se construia mult in centru.

Va referiti la casele si blocurile care inca mai exista si care au apartinut unor familii bogate ale acelor vremuri, cum era Malaxa?
Intr-adevar, blocurile de pe Magheru s-au construit intre razboaie si apartineau celor bogati, acolo erau, de exemplu, birourile Malaxa. Bulevardele aratau aproape ca si astazi, in acele vremuri centrul era locul unde se construia cel mai mult in Bucuresti, in celelalte zone casele erau facute saracacios din chirpici, rar vedeai cate o casa facuta din caramida.

Foarte multi regreta azi un Bucuresti vechi, acel Mic Paris…
Partea centrala era Micul Paris, restul Bucurestiului era un oras de provincie, dar nu cum este noua provincie facuta, ci dupa orasele vechi de provincie. Eu nu sunt un nostalgic, nu idilizez trecutul, dar nici nu-l idealizez. Viata in Bucurestiul de atunci era foarte grea, oamenii au tendinta sa idealizeze trecutul, asta este latura sentimentala a fiecaruia.

Cum se construia in anii ‘30-‘40? Existau norme seismice ca astazi?
Primele norme seismice au aparut dupa cutremurul din 1940 si au fost publicate in Monitorul Oficial in 1943. Atunci era razboi si nu s-a tinut seama de aceste norme, chiar si dupa 1950 nu se prea tinea seama de normele seismice. Primele norme seismice moderne de care au aflat oamenii au fost cele din 1963 (Normativul P13-63). Acestea erau facute dupa inregistrarea cutremurului din El Centro, California, noi nu am avut posibilitatea sa inregistram la Bucuresti cutremurul din 1940 pentru ca la primul soc aparatele s-au defectat; de altfel chiar si la cutremurul din 1977 un singur aparat a functionat, cel de la INCERC, insa inregistrarea a fost buna si am putut vedea ca miscarile tectonice de la noi sunt de mare adancime (100-150 km), pe cand in America erau de 10, maximum 20 km adancime.

Intre 1949-1954 ati fost seful proiectului „Casa Scanteii“, o cladire monumentala, de multi criticata, insa apreciata de altii. Cum le-a venit liderilor politici de atunci ideea sa se construiasca o „casa a presei“?
Este normal sa existe opinii impartite in ceea ce priveste aceasta constructie, insa nu trebuie sa uitam ca ea a fost ridicata intr-o anumita epoca istorica, cu lucrurile ei bune si mai putin bune. In conditiile in care se incepuse o puternica propaganda politica, dar si o campanie sustinuta de culturalizare a populatiei, toata lumea mergea la scoala, se tipareau multe carti, apareau multe publicatii, editurile si tipografiile care existau deja nu-si mai puteau desfasura activitatea in spatiile care existau, in Palatul Universul de pe Brezoianu. Asa a venit ideea construirii complexului Casa Scanteii. Este un ansamblu format din patru laturi ce adapostesc o curte interioara mare, plus inca doua ansambluri sub forma de U care sunt legate de corpul din fata, ansambluri ce au ramas deschise pentru a se construi dupa aceea un teatru si o casa a sindicatelor. Chiar in acele timpuri constructia acestei cladiri a necesitat fonduri foarte mari, drept pentru care teatrul si casa sindicatelor nu au mai fost ridicate, nemaifiind o prioritate.

Casa Scanteii a fost prima lucrare unde am introdus calculul la un eventual seism, luand in considerare niste norme mai vechi, italiene din timpul lui Mussolini. De fapt cred ca normele din ‘40 le-au preluat pe cele italiene.
Aceste norme s-au dovedit a fi mai bune chiar decat cele din 1963, pentru ca erau mai simple si se punea mult accent pe intensitatea cutremurului, si nu pe felul cladirii.

Casa Scanteii, actualmente Casa Presei, este astazi functionala. Considerati ca ea a avut aceasta functionalitate si atunci sau a fost mai mult un simbol politic construit dupa arhitectura sovietica?
A fost gandita sa fie functionala si s-au realizat multe sali, dar si spatii de birouri foarte frumoase. Este adevarat ca arhitectura a fost inspirata de cladirile inalte din Moscova – Universitatea, Leningraskaia Gastelnita (Hotelul Leningrad), insa mai exista o cladire asemanatoare, Universitatea din Varsovia. In total ar fi cam 10 cladiri care au elemente de arhitectura asemanatoare. Trebuie sa va precizez ca mie nu mi se pare o arhitectura urata, iar principalul element al acestei cladiri a fost utilitatea, mai apoi latura de simbol.

In timpul comunismului se construia foarte mult, insa puteau inginerii proiectanti sa-si puna in aplicare ideile sau totul se transforma in sarcina de partid?
Existau anumite aspecte cu care nu eram multumiti nici noi, inginerii, dar nici arhitectii. In primul rand era constrangerea pentru tipizare, toate blocurile erau la fel, asemeni unor cazarmi. Cladirile care ieseau din aceasta tipizare erau putine si majoritatea in provincie, unde se simtea mai putin influenta conducerii centrale pe partea de constructii, pe cand in Bucuresti cuplul prezidential de atunci tinea sub observatie atenta ce se construia, totul era uniformizat.

Care este parerea dvs. vizavi de scoala romaneasca de inginerie in constructii?
Scoala veche, dinainte de razboi, era o scoala reputata, dar fara un nivel stiintific prea ridicat. Caracteristicile ei erau disciplina si munca, fara prea multa stiinta. Pe atunci predau profesori care nu avusesera ocazia sa cunoasca descoperirile stiintifice; nu erau de condamnat, ei cat stiau atat faceau.

O data cu venirea comunismului, cu elanul industrializarii nu se putea face fata cu inginerii de atunci, asa ca a venit transformarea invatamantului in 1948-1949, inspirarata de rusi bineinteles, insa scoala ruseasca, trebuie sa recunoastem, este una din cele mai bune din lume. Atunci s-au format foarte multi tineri pe partea de invatamant tehnic, factorul politic neimplicandu-se foarte mult in aceasta ramura, cum se intampla cu stiintele umaniste. Eu sunt un exemplu, tatal meu era in puscarie, eram fiu de cheabur si desi nu eram membru de partid lucram la Casa Scanteii. Se supraveghea bineinteles, insa implicarea politicului nu devenise atat de pregnanta. Stiu ca am sa fiu injurat, nu sunt un nostalgic, din contra am fost o victima a acelei politici, avand tatal in inchisoare, dar acesta este adevarul.

Scoala de dupa 1949 a fost o scoala foarte buna, cu o predare a stiintelor tehnice la nivel ridicat, cum in prezent nu se mai intalneste prea des.
Cea mai mare problema a acestor timpuri este exportul de tineri foarte bine pregatiti care ar putea sa desfasoare chiar si o activitate universitara, dar ei prefera sa plece in strainatate pentru ca sunt mai bine platiti decat la ei in tara.

S-a vorbit mult in ultima perioada de iminenta unui cutremur care ar putea pune in pericol viata romanilor. Ar rezista unui cutremur puternic cladirile din Bucuresti?
Din punct de vedere tehnic, majoritatea cladirilor din Capitala sunt vulnerabile, in primul rand cele construite inainte de aparitia normelor seismice, dar si cladirile care desi au rezistat altor cutremure au fost avariate si nu s-au mai consolidat. Acest proces este posibil, dar este greu si brutal pentru ca presupune lucrari de imbracare a stalpilor de rezistenta, a peretilor, de refacere a intregii instalatii. De fiecare data consolidarea unei cladiri costa la fel de mult cum ai construi-o din nou. Insa un aspect foarte important este latura psihologica, oamenii refuza sa-si paraseasca locuintele de teama de a nu se mai putea intoarce. De aceea cele mai multe cladiri care au fost consolidate sunt cladirile publice, care au locatari temporari, si foarte rar, aproape deloc, s-au consolidat blocurile de locuinte.

Care credeti ca este viitorul segmentului constructiilor in Romania?
In conditiile economice actuale, cand economia nu functioneaza la parametrii care ar trebui, statul ar trebui sa se implice mai mult sa urmareasca respectarea legilor si a normelor de construire. Toate cladirile ridicate fara autorizatie, fara proiecte bine realizate, ar trebui daramate, pentru ca azi avem legislatia necesara sa construim bine, rezistent astfel incat sa asiguram o durata mare de viata cladirii. Numai in aceste conditii, acest sector al economiei va putea progresa.