Revista Industriei de Constructii din Romania

Publicat: Dum, 14/09/2003 - 23:00

Constructiv a prezentat de-a lungul timpului opiniile autorizate ale managerilor din marile companii de constructii. O alta viziune, care intregeste imaginea sectorului, ne este oferita de intreprinzatorii particulari, proprietari sau administratori ai firmelor mici si medii. In acest sens am discutat cu Claude Pena, administrator si asociat al Companiei de Servicii in Constructii din Brasov.

Care sunt problemele politicii de personal pentru o firma mica de constructii civile?
In cazul acestor firme recrutarea personalului se axeaza pe doua coordonate: la recomandarea altor angajati, sau selectand raspunsurile obtinute in urma anunturilor de angajare pe care le publicam. Ultima varianta nu ofera mari garantii, in cazul recrutarii de personal necalificat. Acesta este deficitar in mediul urban; mai exact, exista persoane care, din necesitatea de a avea un serviciu, folosesc aceasta bransa drept o varianta de tranzit. In acest caz, nu putem vorbi de o adevarata reconversie profesionala. Astfel, suntem nevoiti sa luam in calcul forta de munca din mediul rural.

Persoanele din mediul rural au o constiinta mai mare a muncii, insa avand un grad mai mic de instruire si fiind necalificate, nu pot fi folosite in domeniul finisajelor, pentru ca in acest segment de activitate este nevoie si de o cunoastere a anumitor proceduri de lucru, precum si a materialelor. Chiar eu am fost in situatia de a recruta forta de munca din diferite zone ale tarii, unele chiar indepartate, si am avut muncitori care s-au dovedit a fi foarte buni, veniti tocmai din Delta Dunarii.

Ati incercat sa-i calificati?
Bineinteles, uneori este chiar bine sa ai in echipa oameni pe care poti sa-i califici, sa-i formezi asa cum vrei. Nu trebuie sa uitam insa ca exista oameni care nu pot depasi stadiul de necalificat.

In ultimii ani forta de munca romaneasca este puternic afectata de fenomenul migratiei spre Occident. Cum caracterizati aceasta situatie?
Migratia muncitorilor de calitate inspre Occident face ca domeniul constructiilor sa fie unul dintre cele mai afectate sectoare ale economiei. Ceea ce este mai dureros este faptul ca investesti timp si bani in oameni (in majoritatea cazurilor tineri), perfectionandu-i la tine in firma, iar atunci cand acestia simt ca au acumulat cunostinte suficiente pleaca in Occident.

Exista muncitori care au posibilitatea sa lucreze 3-4 luni in fiecare an in strainatate, unde castiga sume importante de bani, ceea ce ii face sa priveasca cu reticenta lucrul in Romania. Oricum exista si muncitori permanent nemultumiti... Cel care pleaca in fiecare an are alte venituri, iar la intoarcere este nemultumit, pentru ca aici, pentru aceeasi munca, obtine a zecea parte din salariul avut in strainatate. In aceste conditii angajatorul se confrunta cu o puternica fluctuatie de personal, aflandu-se de multe ori in situatia de a avea personal excedentar, pentru a nu intra in criza. O situatie obisnuita: te trezesti ca muncitorii tai sunt abordati de prietenul lor, proaspat intors din Italia, care le spune “Maine avem o lucrare, plecam in Italia!” Si asa ramai descoperit pe lucrare, iar de aici problemele cu respectarea termenului de predare.

O alta problema importanta este mentalitatea muncitorilor. Daca au lucrat o vara intreaga pe cont propriu, raspunzand solicitarilor celor care realizeaza lucrari in regie proprie, o data cu venirea toamnei isi cauta de lucru la diferite firme. Salariul pe care il pot obtine li se va parea mult prea mic fata de veniturile din vara, fapt pentru care vor renunta la respectivul post. Este adevarat ca, daca ai castigat 15 milioane pe o lucrare, ti-este greu sa te angajezi cu un salariu de 4 milioane, dar ei uita ca acesti bani ii iau in mod constant, chiar si in lunile de iarna, cand munca pe santiere se rezuma la diferite lucrari de interior. De asemenea, nu trebuie sa uitam ca in clipa in care lucrezi pe la diferiti beneficiari, neavand un contract de munca semnat, nu dispui nici de asigurare medicala, nici de celelalte avantaje, indiferent daca sunt mari sau mici, pe care ti le ofera un contract.

Unul din punctele importante ale sectorului este relatia executant-beneficiar. Cum credeti ca poate fi imbunatatit acest parteneriat?
Constructorul porneste de multe ori lucrarea cu un handicap serios datorita faptului ca beneficiarii nu-si iau ca reper o bugetare realista a lucrarii, facuta la nivelul calitativ pe care si-l doresc. La orice investitie, se plateste la MLPAT o taxa de 0,7 %, de aici si tentatia reducerii pe hartie, a valorii lucrarii. Am intalnit multe situatii in care proiectul initial a fost modificat, uneori substantial, iar de aici rezulta inevitabil diferente financiare, pierderi sau depasiri de termen. Ceea ce ar trebui sa fie punctul fix al intregii lucrari, pivotul ei, devine „fluid“. O data facuta evaluarea de catre proiectant, se ia ca punct de reper valoarea medie pe metru patrat construit. Modificand proiectul, se schimba costurile. In afara de asta, se uita ca lucrarea este avizata de catre municipalitate tocmai pe baza acelui proiect...

Prin urmare, trebuie sa existe si o disciplina a beneficiarului, nu numai a constructorului. Din pacate, sunt multe cazuri in care beneficiarii privesc cu superficialitate partea de proiectare si o vad mai mult ca pe o operatiune obligatorie pentru obtinerea avizelor de constructie. Un fel de „trebuie sa facem si asta, bine ca s-a terminat, hai sa trecem la treaba...“ Proiectantul nu este un mijloc de rezolvare a chestiunilor administrative, ci mintea din spatele unei lucrari.

Constructorul poate impune beneficiarului utilizarea unui material de calitate, desi e mai scump?
Ca regula generala, unde exista potenta financiara, se pot impune si materialele de calitate. Am intalnit si cazuri cand unii beneficiari aveau initiative proprii in ceea ce priveste anumite materiale, ajungandu-se la suplimentari absurde, ca de pilda la marirea cantitatii de fier sau la folosirea unui beton de clasa mai mare la turnari, decat se prevedea in proiect. Frica de cutremur, o anumita mentalitate a „constructiilor solide“, dar si, cu regret o spun, desconsiderarea proiectantului duc la asemenea exagerari, foarte costisitoare de altfel. Acelasi beneficiar, atat de generos la inceput, o data ajuns in etapa de finalizare a lucrarii, crede ca e inutil sa investeasca intr-un material de calitate, dar scump, pe care nu-l mai considera atat de important – de pilda in materiale de finisare.

Cum poate cuantifica atunci un beneficiar avantajele folosirii unui material de calitate?
O caramida de calitate iti asigura reducere de costuri in etapele ulterioare ale constructiei. Trecand peste calculul financiar, cand vorbim de materiale de calitate, vorbim practic de fiabilitate; atunci cand propui un material de calitate, discuti de o investitie pe termen lung. E drept, beneficiarul iti poate impune folosirea unui material de slaba calitate dar mai ieftin, fara sa tina cont insa ca acest lucru duce la reducerea garantiei acordate pentru lucrare.

Acum cativa ani inca mai existau firme de antreprenoriat cu doi-trei angajati. Mai pot functiona astfel de firme in prezent?
Nu cred ca se mai poate vorbi acum de antreprenori cu doi, trei angajati. Sa zicem ca existau mai demult firme care aveau ca domeniu de activitate castigarea de licitatii, si cam atat. Lucrurile s-au schimbat mult in bine de atunci. Acum antreprenoriatul functioneaza la parametrii economiei de piata. Un antreprenor prezinta garantii tehnice, calitative si financiare dimensionate la lucrarea contractata. Automat detine specialisti pe fiecare domeniu in parte: in proiectare, in executie, in management.

Un antreprenor trebuie sa sustina la un moment dat prin forte proprii lucrarea din punct de vedere financiar, pentru ca depinde de contractele pe care le are cu beneficiarul si cu subantreprenorul. Sunt beneficiari care au termene de plata foarte lungi, ori tu, ca antreprenor, nu poti avea aceleasi conditii de plata cu subantreprenorii. Trebuie sa avizezi favorabil si sa platesti lucrarile executate de subantreprenori, chiar daca beneficiarul le preia si le deconteaza peste trei-patru luni. Tocmai de aceea trebuie sa existe specialisti pentru fiecare domeniu in parte, pentru ca greselile sa fie evitate.

Cat de importanta este firma particulara de antreprenoriat in stadiul actual de dezvoltare a pietei?
Acum piata este impartita intre antreprenorii particulari si statul roman, care detine cea mai mare pondere din sectorul constructiilor. Cred ca sistemul antreprenoriatului particular este deja perfect functional si ca incetul cu incetul, ponderea lucrarilor de pe piata privata va creste, iar o data cu ea, se va dezvolta si antreprenoriatul de calitate. Piata are nevoie de licitatii in urma carora sa ramana firmele cu adevarat viabile, care sa ofere beneficiarilor lucrari de inalta calitate.

Cum se integreaza o firma mica de constructii civile, intr-o piata atat de diversa?
Piata ti-o faci singur, prin promovare directa, adica prin calitate: beneficiarii iti aduc alti beneficiari. Ne lovim insa in continuare de o problema, cea a lucrarilor in regie proprie. Si ne vom mai lovi, atata timp cat beneficiarii nu vor fi incurajati sa lucreze cu firme specializate.

Ce masuri legislative se pot adopta pentru incurajarea acestui sector?
Concret, ar trebui ca toate cheltuielile facute cu constructia unei case sau cu amenajarea unui apartament sa fie deduse din impozitul pe venitul global. Atunci am avea de castigat cu totii: beneficiarul, noi, constructorii, dar in primul rand statul, pentru ca s-ar aduce la suprafata o sursa de venituri aflata actualmente in zona gri. De asemenea, daca se micsoreaza numarul lucrarilor in regie proprie, creste automat calitatea lucrarii si, lucru foarte important, se realizeaza incadrarea in structuri profesionale a unei intregi categorii de muncitori care, lucrand pe cont propriu, au ajuns sa priveasca distorsionat insasi ideea de salarizare permanenta. Intr-un cuvant, se profesionalizeaza sectorul de constructii civile. „Mesterul bun la toate“ care iti repara instalatiile, iti pune gresie si faianta, iti monteaza centrala termica si, la nevoie, toarna si fundatii, trebuie inlocuit cu firme specializate, capabile sa ofere calitate si garantii la executie.

Care sunt principalele elemente cu ajutorul carora se poate dezvolta acest sector?
Un prim pas ar fi aducerea creditului ipotecar la nivel european. Asta inseamna in primul rand dobanzi mici, creditare pe termen lung si o rata a inflatiei controlata si previzibila. Sistemul bancar trebuie sa importe nu numai pachetele de creditare, ci si acea politica de incurajare durabila, pe termen mediu si lung a investitiilor in constructii, uzuala in tarile dezvoltate. Inceputul a fost facut, dar efectul cel mai spectaculos a fost, deocamdata, explozia preturilor pe piata imobiliara, ceea ce nu inseamna neaparat ca avem de castigat noi, constructorii.

Piata a crescut pe de-o parte prin constructii noi, dar si prin achizitii urmate de reabilitari. Concomitent a crescut si nivelul investitiilor straine. O data regimul proprietatii clarificat, ma astept ca piata sa creasca pe baze sanatoase.