Inaugurat miercuri, 1 iunie 2016, după 17 ani de muncă, cel mai lung și cel mai adânc tunel de cale ferată din lume, Gotthard Base (sursă foto © AlpTransit Gotthard Ltd) din Elveția, lung de 57 de kilometri, a avut în LafargeHolcim un partener care a furnizat soluții de materiale de construcții și logistică.
New Railway Link (noua linie de cale ferată) care traversează Alpii, ale cărei principale puncte sunt tunelurile Base Gothhard și Ceneri, reprezintă un proiect centenar și unul dintre cele mai importante proiecte pentru protejarea mediului înconjurător desfășurate în Europa.
Se estimează că mutarea transportului de pasageri și mărfuri de pe drumuri pe căile ferate va reduce costurile pentru protejarea mediului cu 130 de milioane de CHF în fiecare an. În același timp, durata călătoriei dintre Zurich și Milano, și implicit între numeroase alte destinații din nordul și sudul Alpilor, va fi redusă cu o oră. LafargeHolcim este partenerul care furnizează soluții de materiale de construcții și logistică pentru ambele proiecte de tuneluri.
Protejarea mediului a fost o prioritate chiar de la începutul proiectului. Materialul excavat a fost transportat într-o manieră ecologică prin intermediul benzilor transportatoare cu o lungime de 70 de km. Volumul total de material excavat a avut o greutate de 28,2 milioane de tone iar LafargeHolcim a avut capacitatea de a recicla o treime din acest volum transformându-l în agregate utilizate în fabricarea betonului. Materialul rămas a fost reutilizat în diferite alte scopuri, inclusiv pentru crearea peisajului natural al căilor de acces care duc către tunel.
Betonul trebuie să fie durabil și, mai presus de toate, rezistent la îngheț și posibile reacții chimice. Implicată în proiect încă de la început, Holcim Switzerland, filiala locală a grupului LafargeHolcim, a început lucrările de cercetare pentru a stabili amestecul corespunzător de ciment și metodele de aplicare încă din 1996, testând numeroase rețete de ciment și aplicații într-o galerie special destinată testării. În funcție de solul pe care urma să fie aplicat, amestecul a fost recreat pentru a îndeplini cerințele.
Logistica a fost de asemenea un factor important. Având în vedere distanțele lungi pe care furnizorii trebuiau să le parcurgă pentru a ajunge la tunel, betonul trebuia să rămână într-o stare lichidă, precum cimentul dezactivat, timp de 12 ore. Astfel, trenul special construit pentru transportarea cimentului, unitatea mobilă de cale ferată de mixare a cimentului și stația de betoane adaptată la condițiile specifice și amplasată într-o peșteră din munte, toate au jucat un rol decisiv în finalizarea proiectului.
De asemenea, Grupul a realizat investiții pentru a înființa cea mai modernă fabrică de ciment din Elveția, precum și pentru a conecta fabrica la infrastructura feroviară pentru transportul mărfurilor, achiziționând 400 de vagoane în acest sens. Aceste investiții au reprezentat garanții ale faptului că Grupul va putea realiza până la 2.300 de metri cubi de beton în fiecare zi în condiții de activitate continuă fără întreruperi în perioadele de vârf de construcție.
Odată ce tunelul Ceneri Base va fi gata, Grupul va furniza 2,3 milioane de metri cubi de beton și 1 milion de tone de ciment către acest proiect.
În România
În România, subsidiara marelui Grup LafargeHolcim este Holcim (Romania) SA, care deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Alesd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 14 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. Holcim (Romania) S.A. are circa 800 de angajați.
Cât despre Lafarge România, aceasta a fost vândută anul trecut către producătorul irlandez CRH. Irlandezii au anunţat în august că au finalizat achiziția Lafarge România. Tranzacția a făcut parte dintr-un acord global pe motive de concurenţă prin care irlandezii au cumpărat mai multe active de la Lafarge S.A. și Holcim Ltd, iar suma totală a achiziţiilor activelor a fost de 6,5 miliarde de euro.