Toate construcţiile moderne mari, de la mall-uri sau clădiri de birouri până la hale, au apelat în ultima perioadă la firmele de fundaţii speciale

Piaţa fundaţiilor speciale, a firmelor care, printre altele, forează piloni la adâncimi de 30 de metri sau mai mult, este una aproape închisă. Asta la modul practic. Teoretic există multe firme de acest fel, mai moderne sau mai puţin moderne, mai mici sau mai mari. Marile dezvoltări imobiliare au apelat însă constant în ultimii ani la doar câteva firme de profil, mereu aceleaşi, pe care le poţi număra… pe degetele de la o mână. În cele ce urmează vorbim despre una dintre cele mai mari, SBR Soletanche Bachy Fundaţii, într-un interviu acordat revistei Constructiv de Cristian Lucaciu, director general SBR.

Ce faceţi, mai concret, în România?

Scoatem clădirile mari din pământ sau facem tot ce este sub pământ la o clădire şi la orice fel de construcţie la care e nevoie de fundaţiile speciale… nu că n-am putea face şi la o casă sau la un bloc mai mic dar… nu justifică expertiza noastră şi experienţa. Stăm la baza construcţiilor, s-ar putea spune, într-un fel. Fundaţiile speciale sunt tot cea ce există în subteranul unei clădiri, parcările subterane, pilonii sau piloţii la clădiri, gropi etanşe, infrastructură de baraje, injecţii în zona de infrastructură – tot ce e sub nivelul zero al construcţiei.

De ce le spune “speciale”?

Le spune speciale pentru că, în general, lucrul sub pământ presupune o abordare foarte avansată din punct de vedere tehnologic şi o anumită cotă de risc. Lucrezi într-o zonă în care, de fapt, nu vezi. E aproape ca şi cum ai lucra “legat la ochi”.

Nu toate fundaţiile sunt speciale…

Nu toate fundaţiile sunt speciale pentru că multe sunt deschise, le vezi, ţi-ai săpat o groapă şi se vede ce urmează să faci. în cazul fundaţiilor speciale lucrăm uneori până la adâncimi de 40 de metri şi de multe ori lucrările nici nu sunt descoperite în totalitate. De altfel, ar fi dificil şi neeconomic să decopertezi până la fundul unui pilon sau a unui perete mulat. Tagma inginerilor din acest domeniu s-au autointitulat ca făcând fundaţii speciale.

O scurtă descriere a companiei v-aş ruga.

Ca să vorbesc despre Soletanche în România trebuie să încep a vorbi despre prezenţa companiei în străinătate. Compania a luat naştere în urmă cu circa 15 ani în urma fuziunii Soletanche (termenul vine de la sol etanş, prin care nu curge apa) cu Bachy, din doi mari jucători la vremea aceea, Soletanche firmă franceză înfiinţată cu aproximativ 100 de ani în urmă şi Bachy firmă britanică tot cam cu 100 de ani în urmă înfiinţată. În România suntem prezenţi ca brand dar fără prezenţă comercială încă din anul 1975, când autorităţile comuniste de la vremea respectivă au trimis ingineri în Franţa la Soletanche pentru a câştiga experienţă în ceea ce priveşte docurile uscate de la Mangalia şi metroul Bucureşti. În România, compania a apărut în 1991 ca filială a Bachy iar prin fuziunea pe plan extern cu Soletenche, filiala din România a devenit Soletanche Bachy, undeva prin anul 2005. Compania a început să fie dezvoltată cu adevărat ca o filială locală după aderarea la UE. Înainte însă, pentru lucrări importante, veneau ingineri din străinătate ai companiei şi executau lucrarea.

Ce investiţii aţi făcut recent şi în ce anume?

Au fost făcute investiţii de circa două milioane de euro în utilaje, inclusiv un utilaj nou care este unicat pe piaţa românească atât prin nivelul tehnologic, pentru că este electronic. Acesta tocmai a intrat în România în decembrie 2015. Acum lucrăm în primul proiect cu acest utilaj. Din aceste investiţii de două milioane de euro, o bună parte, tot ca un semn al companiei franceze că doreşte să investească pe termen lung în România, au fost introduse în capitalul social. Astfel că avem un capital social de aproape cinci milioane de lei.

Unde lucraţi cu utilajul respectiv, la The Bridge, în Grozăveşti?

Cu utilajul respectiv lucrăm la o clădire de birouri pe Strada Thomas Masaryk. Alegerea acelui proiect a fost cu totul întâmplătoare pentru că la momentul intrării în ţară a utilajului, acolo începea atunci proiectul. E un utilaj mediu pentru zone urbane, aglomerate. Vorbim despre un utilaj care trece automat de la o tehnologie la alta foarte uşor. În cele două milioane de euro am luat şi utilaje mai mari, pe care o să le vedeţi şi la The Bridge despre care aţi pomenit. Acesta adus în decembrie e însă un fel de “garoafă de la butonieră”.

Ce proiecte finalizate aţi adăugat în portofoliu în ultimii trei ani? În ce proiecte sunteţi implicaţi acum?

Acţionarul nostru este cotat la Bursă astfel că bilanţurile şi rapoartele noastre sunt transparente. Avem cam 10 – 14 proiecte anual. Pot aminti aici dintre proiectele de referinţă mall-ul ParkLake Plaza, marile cladirile de birouri CBC 1 şi 2 din Cluj Napoca, de fapt şi CBC 3 pentru că atunci când am făcut fundaţia la 2 am făcut şi la 3. Mai avem şi foarte multe greenfield-uri în domeniul industrial cum ar fi fabrica Siniat, Sefar, Romcab dar am făcut fundaţiile speciale şi pentru magazine Lidl (dar şi depozitul lor de lângă Mureş), Kaufland, mai multe Dedeman, pentru producătorul Cortizo pe autostrada A1 (producător şi distribuitor de profile de aluminiu şi PVC). Anul trecut, în Bucureşti, am lucrat o fază pentru Skanska, pentru NEPI în Piaţa Victoriei (Victoriei Office Building, proprietatea NEPI).

La Casa Radio cum a fost? Lucrările stau pe loc şi s-au promis atâtea, mall, office, un mega- ansamblu…

Acolo a fost un contract pe care l-am semnat în anul 2008, am executat până în anul 2009 partea de fundaţii speciale, după care investitorul a decis să oprească investiţia, cel puţin pentru o perioadă, probabil din cauza crizei sau a altor oportunităţi. Investitorul a plătit însă tot, chiar şi materiile prime care au fost pe fluxul de fabricaţie.

Pe care segmente imobiliare aţi fost mai solicitaţi în ultimii doi ani?

Retailul şi comercialul au fost foarte prezente în ultima perioadă. În urmă cu 4-5 ani a fost o “nebunie” în zona de infrastructură când s-au început toate proiectele de autostrăzi, faţă de care noi am stat destul de departe, în afară de 2-3 proiecte în care am lucrat şi în care am participat indirect. Nu am lucrat cu statul direct şi nici în viitorul apropiat nu cred că o să lucrăm direct cu statul.

Aveţi motive să nu lucraţi cu statul?

Motivul e cât se poate de argumentat economic şi nu are nicio legătură cu circul mediatic din ultima perioadă. Lucrul cu statul este foarte greoi, e consumator de energie şi de resurse iar ceea ce numeşte investitorul “return of capital”, vine foarte greu. Te apuci, investeşti astăzi, deschizi fronturi de lucru, şantiere, situaţii de lucrări peste 2-3 luni, plata peste 2-3 luni de zile şi altele Ei bine, tot acest flux este un flux greoi. Capitalurile se învârt foarte greu. Asta în ciuda faptului că, la nivel mondial, grupul nostru are marea parte a afacerilor din lucrări publice. Dar în Vest e vorba de pieţe mature, unde lucrările publice sunt motorul unei economii şi nu frâna unei economii. Cu toate acestea, construcţiile au trăit mai ales din public în anii imediat de după intrarea în criză. Este şi motivul pentru care în perioada 2009 – 2010 am avut afaceri sub aşteptări.

Se mai pregătesc mari clădiri de birouri?

Nu prea mai există în prezent, în Bucureşti, licitaţii pe proiecte mari de birouri, cu 15 – 20 de etaje, în afară de cel din Grozăveşti. Acum pare a fi alt boom, cel al blocurilor rezidenţiale medii, de 6-10 etaje, nu doar în Bucureşti ci şi în Cluj (există 8-10 licitaţii pentru blocuri de apartamente acolo de 6 până la 10 etaje), Craiova, Braşov, Constanţa, în Timişoara mai avem licitaţii. Pe de altă parte, investitorii instituţionalizaţi, care sunt de fapt investitorii profesionişti sunt în stand-by în prezent. Nu vorbesc aici de investitorul care pune bani într-un bloc de 4-5 etaje care e unul care doar şi-a pus nişte bani deoparte dar nu este un investitor de meserie. E adevărat că şi Skanska a anunţat anumite proiecte şi, de asemenea, CA Immo sau S Immo la Gara de Nord. Dar în faza de cereri de ofertă noi simţim când un proiect trebuie să înceapă sau doar cer bugete bugete.

Mai concret, cum simţiţi?

Vezi că şi-a angajat echipă de project management, are echipă de proiect, te contactează arhitecţi sau, dimpotrivă, dacă te contactează unul oarecare care face bugetul ca să vadă dacă merită sau nu să pornească proiectul. Eferveşcenţa din jurul unui proiect care porneşte este alta decât cea de la nivelul tatonării ofertei bugetare.
Or acea eferveşcenţă eu nu o văd astăzi decât în jurul a 2-3 proiecte mari în Bucureşti. Şi oricum, nu vorbim acum de proiecte de amploare, în afară de cel de la Gara de Nord (proiectul The Mark al lui S Immo (de lângă Piaţa Matache, n.r.). În afară de acesta din urmă eu nu ştiu un proiect de birouri mare care să înceapă. Şi Skanska se “laudă” că vrea să înceapă un proiect dar… doar la nivel de vorbă şi mai puţin de faptă. Repet, nu vorbesc de proiectele mari care se finalizează ci de acelea care s-ar pregăti să înceapă. Până la urmă, modul în care se va mişca economia în acest an depinde într-o bună măsură tocmai de proiectele care încep acum.

Ce afaceri aţi avut anul trecut şi cum vedeţi anul 2016 pentru compania dumneavoastră?

Anul trecut a fost închis mai slab decât ne-am aşteptat pentru că a fost blocajul din luna septembrie cu TVA-ul, când investitorii au aflat de viitoarea reducere de TVA cu 4% şi au aşteptat luna ianuarie ca să intre în vigoare. În ultimele patru luni ale anului a fost un blanc în materie de proiecte imobiliare începute. Pentru că apoi, din ianuarie, investitorul a scos din buzunar cu 4% mai puţin când plătea constructorul. Or, la câteva milioane de euro contează. A sosit însă 1 ianuarie şi a început un fel de boom.

Am bătut palma anul trecut cu clienţi care la aflarea veştii cu TVA-ul ne-au spus foarte clar că încep abia în ianuarie. Acum avem foarte mult de lucru. Avem astfel de proiecte începute în ianuarie chiar în Bucureşti, unul pe strada Sfânta Vineri, în spatele Tribunalului Bucureşti, în fostul Cartier Evreiesc, aproape de magazinul Unirea. Mai avem o clădire de 6-7 etaje pe care am început-o în Piaţa Muncii spre parcul IOR. Un alt investitor cu care am bătut palma în noiembrie, a rămas că se duce la schi şi am început pe 7 ianuarie după ce s-a întors. O altă clădire începută e cea de care v-am mai spus de pe Strada Thomas Masaryk, de 5-6 etaje. Acolo e nevoie de fundaţii speciale pentru că acolo, în centru, trebuie să-şi facă parcări subterane obligatoriu. Şi în această situaţie ne-am înţeles în noiembrie şi a rămas că ne auzim după ce trece zăpada.

Ce rulaj aţi avut în anul 2014?

Anul 2014 a fost cu un rulaj de 40 de milioane de lei, 2015 cu 36-37 milioane de lei. În anul 2016 s-ar putea să ajungem chiar spre 60 de milioane de lei. Deja peste 30 de milioane de lei le aveam semnate în martie.

Ce alţi clienţi mai recenţi aveţi?

Lucrăm acum pentru un client, Kei development, care face în Chitila un “Fly Lab” sau “free falling” unde am făcut o groapă la 20 de metri sub pământ unde se montează turbine şi se simulează saltul cu paraşuta. Este primul loc din România unde poţi să simulezi saltul cu paraşuta indoor. Construcţia este foarte grea tehnic. Astfel de “nebunii” de sărit cu paraşuta nu mai există în Europa de Est.

Ce licitaţii mai aveţi în curs?

Acum mai licităm pentru un hotel de 5-6 etaje prin centru, undeva prin spatele pa Athene Palace.

Dar pe infrastructura rutieră?

Pe la partea de fundaţii speciale de la poduri, piloni, viaducte, tunele, în zona de baraje s-ar putea să mai lucrăm, acestea sunt segmente unde avem, de asemenea, expertiză expertiza. Dar n-am mai lucrat pe baraje din anul 2009.

A mai anunţat Hidroelectrica proiecte…

Nu suntem sau, cel puţin încă nu suntem în discuţii pe acest subiect. Ultimul baraj pe care l-am reabilitat, şi nici acela nu a fost pe bani româneşti (a fost cu fonduri de la BERD), care a pus la vremea respectivă condiţii în caietul de sarcini ca să lucreze o multinaţională care a mai reabilitat baraje şi aşa am ajuns să facem noi lucrarea. Dacă aţi circulat prin străinătate aţi putut vedea că există multe zone de autostradă cu tunel-şosea-tunel-şosea. La o astfel de autostradă sigur am avea foarte mult de lucru. Am avea de lucru şi la autostrăzi în câmpie dar… mai puţin.

Câţi angajaţi aveţi?

În prezent avem cam o sută. Circa 20 sunt ingineri, în zona de execuţie, 10 sunt ingineri în zona de proiectare pentru că noi avem şi departament de proiectare prin care noi ne proiectăm lucrările sau ne facem tehnologiile de execuţie, cam 5 angajaţi sunt la TESA iar ceilalţi sunt muncitori sau tehnicieni, maiştri.

Cum ajung clienţii la Soletanche Bachy, în România?

În fundaţiile speciale, când vine o mare companie cum a fost Skanska sau cum au venit cei de la The Bridge, sunt doar 4-5 jucători care pot face asemenea lucrări de fundaţii speciale. Nu ne trebuie marketing, nu ne trebuie publicitate. Marii jucători care vin din zona de clădiri de birouri, că de fapt aceştia sunt acum adevăraţii noştri clienţi, sunt jucători care cunosc brandul încă de afară. Spre exemplu, cu Skanska, grupul nostru a construit în 15 ţări (Ungaria, Polonia, Franţa, Anglia, Norvegia şi multe altele). Când a venit Skanska în România, am fost sunat de cei din Franţa şi mi s-a spus că a venit directorul Skanska şi că vrea să mă cunoască.

Bine dar… lucraţi şi pentru proprietari români.

Aşa este dar marea parte a lucrărilor s-a întâmplat să le facem pentru investitori care vin din străinătate. Spre exemplu, anul trecut i-am avut pe Skanska, NEPI şi un proiect din Chitila venit pe o filieră franceză. Dedeman care e românesc dar şi Kaufland, Lidl care sunt străini şi alţii care au ridicat pe greenfield, au în spate echipe tehnice care au în spate multe proiecte ridicate. Aceste echipe tehnice au baze de date şi ştiu foarte bine cu cine se construiesc fundaţiile speciale şi că există puţini jucători pe acest segment.

De ce?

Unul dintre motive, pe lângă experienţă, este acela că specializarea asta de fundaţii speciale are nevoie de echipamente foarte costisitoare, agabaritice, macarale de 80 de tone, macarale de 30 de metri înălţime, foreze de 100 de tone, echipamente care ele în sine sunt un vârf de tehnologie. Foreze precum cea pe care o folosim la “The Bridge” în Grozăveşti, care face peretele mulat, e un model singular în România la ora actuală (de altfel, există doar cam 300 în toată lumea). Piaţa e destul de închisă pe ceea ce facem noi.

Sunt şi scumpe utilajele pentru a mai intra un nou jucător intern pe fundaţii speciale?

Unu la mână, sunt foarte scumpe utilajele şi doi la mână, tehnologiile sunt foarte complicate. În spatele nostru există un departament tehnologic la Paris de peste 100 de oameni care oferă consultanţă în toată lumea. La rândul nostru, am avut expaţi ani de zile până au învăţat inginerii să facă aşa ceva. Nu poţi să te apuci să faci de mânie fundaţii speciale nici dacă prin absurd ai investit milioane de euro în acele utilaje. Sunt, dacă vreţi, ca avioanele americane de luptă F-16 pentru care, înainte să le cumpărăm, a trebuit să trimitem piloţii noştri să înveţe să le conducă. Tot aşa, nici pe astfel de utilaje nu te urci pur şi simplu şi forezi.

Pentru case, vile mai mari, nu lucraţi?

Nici măcar nu avem utilaje pentru aşa ceva. Utilajele noastre au de la 8 metri pe patru metri. Deci nici nu le putem băga la oameni în curte şi dacă am vrea. Mergem doar pe partea de fundaţii mari. De fapt, termenul vine de la “especially foundation” care înseamnă cu caracter excepţional, adică pe lângă faptul că nu ai nevoie în viaţa de zi cu zi de ele sau pentru construcţii uzuale dar nici utilajele nu sunt uzuale.

De ce sau când se vine cu fundaţii speciale?

Se vine cu fundaţii speciale atunci când pământul nu ţine respectiva clădire. Şi aici există două mari concepte. Primul este acela de a face sub clădire ceva solid ca să o ancorăm de pământul bun (pentru că la un moment dat tot dăm de pământ bun), adică se vine cu piloane şi altele. Al doilea concept este acela de a transforma pământul slab în unul bun, astfel încât să ţină clădirea. Tot despre lucrări de fundaţie vorbim şi în al doilea caz. E vorba aici de diferite tehnologii de mixare de sol, de îmbunătăţire de sol, nu se mai pun zeci de piloni ci se face solul de sub clădire încât să fie acceptabil. Scopul e acelaşi – să stea clădirea în picioare. Pornind însă de la concepte diferite şi tehnologiile sunt total diferite. Uşor-uşor însă, tehnologiile moderne au început să intre în România. Interesant e şi că, treptat, mici companii româneşti care fac fundaţii speciale au început să preia din tehnologiile noastre, să le “copieze” într-un fel. Ăsta nu-i un lucru rău.

Bucureştiul e un oraş… seismic. Are însă şi clădiri înalte. Cum se adaptează tehnologia Soletanche la lucrări?

În materie de fundaţii speciale, costurile cresc cu înălţimea clădirii şi cu dimensiunea proiectului şi nu cu locul unde se construieşte în Bucureşti. Evident că, cu cât te ridici mai sus cu clădirea, trebuie să sapi mai mult. Costurile nu cresc însă în funcţie de calitatea terenului. Capitala este din acest punct de vedere oarecum plană din punct de vedere al fundaţiilor speciale. Argila cleioasă, maro, adică stabilă, pe care poţi să fundezi, e pe la minus 19 -22 de metri oriunde construieşti aici. Nu sunt variaţii cum ar fi de exemplu în Budapesta unde o găseşti între minus 11 metri şi minus 40 de metri. În Bucureşti găseşti astfel argila pentru că aici a fost câmpie, astfel că straturile geodezice sunt relativ plane şi relativ egale. Evident că există zone unde nivelul pânzei freatice e mai sus sau mai jos dar nu aş spune că e relevant mai nou acest lucru. Asta pentru că oricum noile normative în construcţii obligă la construirea de parcări subterane. Iar în Bucureşti, oricum la o adâncime de 4 – 6 metri dai de apă.

Şi totuşi, cum v-aţi adaptat echipamentele la Bucureşti?

Evident că Bucureştiul are specificul lui pentru care ne-am adaptat echipamentele. Adică nu are rost să venim în Bucureşti cu echipamente de forat la 50 de metri atâta timp cât aici nu s-a forat niciodată sub 30 – 40 de metri. Dar nu venim nici cu echipamente care forează doar la adâncimi de 10 – 15 metri, aşa cum e nevoie pentru forare pe coasta Mediteranei. Acolo nu se construiesc blocuri mari că e vânt.

(Acest interviu a apărut în ediţia print a revistei Constructiv în luna aprilie 2016)