Se caută constructor pentru terminarea construcției parcării din Poiana de Jos

Primăria Braşov a publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anunţul privind finalizarea parcării din Poiana de Jos, după ce constructorul iniţial renunţat la proiect când mai avea de efectuat 15% din lucrări, scrie www.bzb.ro.

„Pentru obţinerea acestui contract, ofertele pot fi depuse până în 4 august. Este un proiect important pentru noi, având în vedere că va asigura descongestionarea traficului rutier din staţiune în perioadele de vârf. Ţinând cont de stadiul lucrărilor, finalizate în proporţie de 85%, sperăm ca până la începerea sezonului de iarnă 2016-2017 obiectivul să fie finalizat, iar turiştii să poată beneficia de această facilitate”, a declarat viceprimarul Braşovului, Laszlo Barabas.

Lucrările de amenajare a parcării din Poiana de Jos au demarat în luna martie 2013, contractul fiind atribuit asocierii de firme braşovene Conforest SA şi Tong SRL. În luna martie a acestui an, cele două firme au refuzat să mai semneze un act adiţional pentru continuarea lucrărilor, având în vedere că ar fi urmat să plătească şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,036% din valoarea proiectului, pe zi.

Investiţia fusese estimată iniţial la suma de 24,47 milioane de lei, la licitaţie se înscriseseră 18 firme, iar contractul a fost adjudecat pentru preţul cel mai mic ofertat, respectiv 13.040.000 de lei.

Valoarea lucrărilor care au mai rămas de executat este de 8,7 milioane de lei. Parcarea ar urma să aibă 434 de locuri de parcare pentru autovehicule, locuri pentru microbuze şi autobuze, locuri pentru vehicule ale persoanelor cu handicap şi va oferi toate facilităţile unei parcări moderne, conform sursei citate.

Parcarea va avea în total 434 de locuri şi va fi amplasată vizavi de Restaurantul Căprioara, iar accesul în parcare se face pe la parter, din drumul care leagă oraşul de staţiunea Poiana Braşov. Clădirea de parcaje este structurată pe patru niveluri fiecare având o suprafaţa de 2.869,9 mp. Vor fi două căi de acces, din şoseaua principală, dotate cu bariere, iar accesul se va face pe baza unui tichet. Această variantă clasică de parcare este avantajoasă deoarece presupune costuri mai mici faţă de o parcare automatizată, dar presupune o suprafaţă construită mai mare. Un alt avantaj îl constituie faptul că nu există rampe de acces sau de ieşire din parcare, deoarece a fost valorizată panta naturală a terenului. Astfel, accesul în parcare se va face la parter, pe latura de NE, de la cota superioară a terenului, iar ieşirea se realizează două niveluri mai jos, pe latura opusă a clădirii, direct la cota de teren de pe latura de SV, spre complexul Silver Mountain. „La pachet” cu parcarea intră şi amenajarea unui terminal atât pentru transportul public, cât şi pentru autocarele care îi aduc pe turişti în staţiune.