Turnul Pompierilor din Cluj va fi reabilitat

La finele aceste săptămâni, Primăria Cluj și Ordinul Arhitecților din Romanânia va anunța câştigătorii concursului de soluţii pentru reabilitarea Turnului Pompierilor din municipiu. Câștigătorul va obține premiul cel mare reprezentat de valoarea estimată a contractului de proiectare, care se cifrează la 365.823 de lei.

„Decizia de a oferi un viitor unui monument istoric al Clujului prin intermediul unui concurs de soluții este o practică europeană care asigură obținerea unui rezultat final prin selecție valorică reală. Este o procedură care aduce beneficii atât orașului, cât și profesioniștilor. Sperăm ca această inițiativă să se permanentizeze și să se răspândească la nivel național, demonstrând capacitatea Clujului de a inova în dezvoltarea urbană sustenabilă”, a declarat Dan Clinci, consultant tehnic al proiectului, citat de ziuadecj.realitatea.net.

Concursul a avut rolul de a identifica soluția cea mai bună care să pună în valoare partea istorică a Turnului, dar și să îl revitalizeze prin ameliorarea existentului și eventuala completare a acestuia. Astfel, baza Turnului este reprezentată de unul din turnurile de intrare în incinta fortificată a orașului, construită în secolul XV, în timp ce al doilea segment este reprezentat de o construcție neoclasică de secol XIX. Vârful turnului actual este ocupat de o piramidă din tâmplărie de metal și învelitoare de sticlă, care este într-un stadiu avansat de degradare. S-a considerat oportună completarea celor două părți istorice, construite la distanță de patru sute de ani, cu un element relevant pentru arhitectura secolului XXI, Turnul devenind astfel, un simbol al vârstelor orașului, motiv pentru care numele concursului este „Turnul celor Trei Vârste”.

De asemenea, prin acest proiect se va reabilita și pietonaliza strada Tipografiei, pe zona din jurul Turnului. Expoziția proiectelor va putea fi vizitată până în 16 februarie 2017.

Turnul Pompierilor a fost construit în 1574 în cadrul celei de-a doua incinte medievale de apărare a orașului. Inițial a purtat denumirea de „Poarta Mică din ulița Săpunului”. Turnul și o porțiune de zid fac parte dintre puținele fragmente păstrate până astăzi din a doua incintă medievală de apărare a Clujului.