Dezvoltatorul Impact Developer & Contractor a semnat un contract de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare, încheiat cu Piraeus Bank Româia, având ca destinaţie finanţarea lucrărilor de construire, instalaţii şi amenajare interioară a ansamblului de locuinţe colective „Ansamblul Platanilor „, Greenfield II, Fazele 7.2 şi 7.3, compus din 12 blocuri cu regim de înălţime P+4E şi P+5E. Valoarea creditului este de 32,7 milioane de lei, scadenţa fiind la 36 de luni de la data semnării contractului.
Conform unui comunicat al Impact, s-au constituit următoarele garanţii: ipotecă imobiliară de rang I asupra terenului şi construcţiilor viitoare reprezentând Ansamblul de locuinţe colective „Ansamblul Platanilor” Greenfield 2, fazele 7/2 şi 7/3 , garanţie reală mobiliară asupra încasărilor şi conturilor curente Impact Developer&Contractor la PIRAEUS BANK ROMÂNIA, la valoarea necesarului de garantat, şi cesiunea creanţelor rezultate din vânzarea imobilelor (apartamente, parcări, teren în cotă-parte) aferente fazei 7.2 şi 7.3, cu înscriere la AEGRM, la valoarea necesarului de garantat.
Impact Developer & Contractor a anunţat că va construi o nouă comunitate rezidenţială de peste 600 de apartamente în cartierul Domenii din Bucureşti, pe un teren de 22.000 mp cumpărat cu 10,6 milioane de euro, fără TVA. Cartierul va fi situat între bulevardele Kiseleff şi Ion Mihalache. Lucrările pentru prima fază a proiectului vor fi demarate în toamna anului 2017 şi vor fi încheiate în primăvara anului 2019, iar prima fază va cuprinde patru blocuri cu 268 de apartamente, potrivit companiei.