Indiferent câte construcţii se ridică* la marginea Capitalei, cele mai căutate dar şi cele mai scumpe vor fi cele din apropierea staţiilor de metrou.
Vom prezenta în cele ce urmează câteva construcţii care se ridică între Cora Lujerului şi mall-ul Plaza România, nu departe de staţia de metrou Lujerului de la începutul cartierului bucureştean Militari.
Petre Niculae, noi blocuri de locuinţe
Pe bulevardul Iuliu Maniu nr. 15H, în spatele benzinăriei Mol, omul de afaceri Petre Niculae ridică cinci blocuri într-un nou ansamblu, 21 Residence.
Firma de construcţii este Pedro Company Constructexim iar proiectantul este Sonex Design. Blocurile vor avea subsol şi 11 etaje fiecare iar unul dintre acestea se apropie de finalizare. Beneficiarul investiţiei este firma Imob Construct Center, controlată de omul de afaceri Petre Niculae. Acesta nu e nici pe departe la prima “aventură” de acest gen. A mai construit în ultimii ani în parcul ştrandului din Crângaşi, pe strada Orhideelor nr. 19 lângă Pasajul Basarab dar şi blocurile Fabricii, Castrodava, Mărgelelor, Bloc Dreptăţii (între piaţa Veteranilor şi Piaţa Gorjului), Bloc Lunca Cernei şi Bloc Lujerului.
Să revenim însă la blocurile de lângă Mol şi să descriem modul cum sunt construite. În cazul fundaţiei, aceasta are radier general, înalţime 155 cm, beton armat B400. Structura de rezistenţă are stâlpi şi cadre din beton armat şi zidărie exterioară Porotherm de 30 cm.
Pereţii despărţitori dintre apartamente sunt din cărămidă Porotherm iar cei exteriori din beton armat în timp ce tencuiala decorativă se face cu produse Baumit. Balustrada are închideri din panouri de sticlă securizată şi elemente din aluminiu cu un design liniar al balustradei, fără elemente verticale vizibile în timp ce terasa este necirculabilă, hidroizolată.
Dacă e să vorbim de finisajele interioare, acestea au placări ceramice Ragno, furnizate de Marazzi iar parchetul este unul laminat Gama Suite, producător Rooms Germania cu clasa de traffic AC5 (pentru trafic commercial intens). Tâmplăria exterioară este executată de Madrugada din profile Salamander, geam tripan cu sticlă Four Season, feronerie ROTO cu deschidere oscilo-batantă, închidere multipunct şi microventilaţie. Blocurile au ascensoare – Otis Gen2 Life (producător Otis), dotate cu sistemul ReGen Drive care atunci când liftul utilizează gravitaţia, produce energie electrică la fel ca un generator, reducând consumul de energie cu până la 75%.
Robineteria este Ideal Standard seria Ceraplan III iar Radiatoarele termice sunt produse de Vogel & Noot iar aparatajul terminal sre prize şi întrerupătoare modelare Vimar. La capitolul instalaţii amintim instalaţia electrică din conductor de cupru FY, energia electrică având, pe de altă parte, contorizare individuală, la fel cum e, de altfel, şi contorizarea individuală a consumului de gaze. Centrala termică are un cazan mural în condensaţie Viessmann Vitodens 050, pe gaz. Obiectele sanitare sunt furnizate de Romstal, producător IDEAL STANDARD, cu obiecte sanitare din porţelan sanitar iar instalaţia sanitară este Rehau Rautitan. Termoizolaţia este cu termosistem Austrotherm EPS 80 de 100 mm.
Gran Via
Gran Via ridică mai multe blocuri între metrou Lujerului şi B-dul Timişoara. Amintim aici că Gran Via Real Estate este unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari spanioli, care acţionează pe piaţa din România încă din anul 2006. Cu un portofoliu de renume, Gran Via dezvoltă în prezent în Bucureşti trei proiecte rezidenţiale de amploare: Timişoara 58, Gran Via Park şi Aviaţiei, care însumează aproximativ 2.400 de apartamente. Dintre acestea, 534 de unități au fost deja livrate. În timp ce Timişoara 58 se află pe piaţă de doi ani, proiectul rezidenţial Gran Via Park a început să fie cunoscut mai degrabă din primul trimestru din 2017. Despre acesta din urmă vom vorbi în cele ce urmează, concentrându-ne pe modul cum este construit.
Structura de rezistență este realizată din beton armat monolit, planșeele sunt tip dală, iar înălțimea utilă de etaj este de 2,65 m. De asemenea, fundaţia are radier general din beton armat.
Scările sunt construite din beton armat, iar balustradele din metal cu mână curentă din lemn. Ascensoarele sunt executate de ThyssenKrupp Elevator.
Închiderile exterioare sunt realizate din zidărie de blocuri ceramice tip Durotherm de 20 cm grosime, cu tencuială mecanizată de var-ciment tip Baumit la interior și izolată la exterior cu termosistem din polistiren expandat Austrotherm de 10 cm, masă de șpaclu pentru suport, plasă fibră de sticlă, adeziv și tencuială decorativă Baumit.
Ferestrele și ușile exterioare sunt din tâmplărie PVC Rehau, cu cinci camere de termoizolare clasa A, geamul fiind triplu termoizolant transparent. Feroneria, Roto NT, are mâner Secustik, glafurile exterioare sunt din aluminiu iar cele de interior din PVC.
Dacă e să vorbim de srtuctura apartamentelor, pereții interiori sunt din zidărie, iar pentru delimitarea locuințelor se folosesc blocuri ceramice cu goluri verticale tip Durotherm de 20 cm și de 11,5 cm pentru compartimentarea interioară. Finisajul se face cu tencuială mecanizată de var-ciment (tip Baumit), glet, vopsea lavabilă albă, iar băile și bucătăriile sunt placate cu faianță tip Marazzi Italia, Interiors și Shine, dimensiune 20×50 cm.
Pentru pardoselile din interiorul apartamentelor s-a folosit gresie în băi, bucătării și terase/balcoane și parchet laminat în restul spațiilor.
Acoperișul este de tip terasă, cu un planșeu din beton armat monolit, cu strat de difuzie, barieră contra vaporilor din polistiren expandat Austrotherm EPS – A100, organizat în două straturi, montate decalat.
În ceea ce privește instalațiile sanitare și canalizarea, distribuția pe orizontală se face prin țeavă de tip PE-X, pozată în pardoseală.
Băile sunt echipate cu lavoar, baterie, wc, cadă, baterie și consolă duș.
Alimentarea cu apă rece va fi făcută din rețeaua publică, iar apele pluviale sunt preluate și captate de un sistem pluvial în interiorul proprietății, evacuarea lor, cât și a apelor uzate și menajere, urmând să fie făcută în rețeaua publică de canalizare.
Fiecare apartament are centrală proprie pe gaz Buderus în condensație, de 25 kw, pentru încălzire, care se va face prin intermediul radiatoarelor și țevilor de tip PE-X, montate în pardoseală. Dormitoarele, living-ul și bucătăriile sunt încălzite cu radiatoare din oțel Immergas iar băile au radiatoare portprosop.
Instalația de joasă tensiune este realizată din conductori de cupru iar prizele sunt pozate în tuburi de protecție ipey.
Totodată, apartamentele sunt utilate cu ventilator electric în băi și interfon.
Iluminarea spațiilor comune și exterioare se face cu corpuri de iluminat tip LED, care asigură un consum redus de energie, iar construcția va fi racordată la sistemul public de electricitate. Consumul de apă, gaz și energie electrică este contorizat individual.
Blocuri mai mici
În aceeaşi zonă, omul de afaceri Silviu Zaharia ridică un bloc cu şase etaje. Acesta este situat pe strada Liniei nr. 46 (denumirea străzii vine de la fosta linie de tramvai care trecea pe acolo, între Cora şi Plaza Romania).
Pentru acest bloc s-a emis certificat de urbanism abia în luna ianuarie a anului curent dar imobilul este deja ridicat, fiind aproape de stadiul finisajelor interioare. “Sunt vândute deja aproape toate apartamentele şi ne pregătim să ridicăm încă un bloc la 50 de metri mai încolo, aproape de biserica baptistă”, a declarat pentru revista Constructiv un reprezentant al investitorului.
Proiectantul blocului este firma Dito CA Comimpex iar termenul de finalizare este martie 2018. Investitorul e însă încurajat de vânzările din faza de structură: “cred că prin octombrie e gata, cu jumătate de an mai devreme”.
*(Articol apărut în ediţia print a revistei Constructiv din luna iunie)