MLPDA a predat constructorului Cazinoul din Constanța

Amplasamentul Cazinoului din Constanța a fost predat oficial constructorului, în vederea consolidării și restaurării.

”Încă de la semnarea contractului, am promis că voi urmări îndeaproape lucrările la acest obiectiv pentru că este un simbol al litoralului și al României. Constructorul are 3 luni la dispoziție pentru proiectare și îl asigur că, din partea ministerului pe care îl conduc, are toată susținerea astfel încât să nu fie întârzieri în derularea lucrărilor”, a precizat ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan.

Contractul pentru consolidarea și restaurarea Cazinoului din Constanța a fost semnat pe 20 decembrie 2019, cu  asocierea AEDIFICIA CARPATI SA & SC REMON PROIECT SRL & SC PROFESIONAL CONSTRUCT PROIECTARE SRL & SC TEHNOINSTAL SRL (declarată câștigătoare în urma finalizării procedurii de achiziție publică). Valoarea contractului este de 56.627.697,09 lei cu TVA, iar durata de realizare a investiției – de 30 luni (din care 3 luni dedicate activității de proiectare).

„Exemplul Cazinoului poate fi un motiv solid pentru a face modificări importante în legislația privind achizițiile publice, pentru ca situații precum întârzierea proiectului timp de 7 ani, așa cum s-a întâmplat aici, să nu se mai repete, iar obiectivele importante din această țară să poată fi reabilitate de urgență și puse în valoare pentru turiştii români şi străini”, a declarat Ion Ștefan.

Conform contractului, vor fi demarate lucrări de consolidare și restaurare ale clădirii principale (S+P+1E+M, pod parțial și rampă de acces către subsol), dar și a zonelor exterioare (reabilitare platformă terasă, rețele utilități, zid de apărare și balustradă).

După finalizarea lucrărilor, Cazinoul va fi redat circuitului public, redevenind un centru cultural și de divertisment care va putea găzdui evenimente culturale, simpozioane, expoziții etc., astfel fiind pusă în valoare cea mai importantă clădire publică realizată în stil Art Nouveau în țara noastră.

* * *

Cazinoul din Constanța este un obiectiv important, pentru care autoritățile locale și centrale au încercat încă din anul 2012 să găsească fondurile și soluțiile necesare pentru reabilitarea și consolidarea acestuia. La nivelul CNI, în perioada 2012 – 2018, au fost derulate 3 proceduri de achiziție publică privind reabilitarea acestui obiectiv de investiții. Principalele motive ale anulării procedurilor demarate de-a lungul timpului de către CNI au fost reprezentate tocmai de lipsa unor operatori economici capabili să îndeplinească toate condițiile impuse de caietele de sarcini. Astfel, după aproape 8 ani de zile și nu mai puțin de 4 proceduri de achiziție publică, Cazinoul din Constanța are o șansă reală de a-și recăpăta măreția de altădată.

Finanțarea obiectivului de investiții va fi asigurată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și se realizează prin Compania Națională de Investiții, în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, în conformitate cu prevederile OG 25/2001 cu modificările și completările ulterioare.