Compania franceză Arkema, proprietarul brandului Bostik, a preluat oficial fabrica de adezivi pentru construcții Den Braven din România, scrie Profit.ro. Operațiunea face parte dintr-o tranzacție globală, cu o valoare de 485 milioane euro, prin care Arkema a preluat den Braven, anunțată în iulie anul trecut și finalizată în decembrie. Anterior, Den Braven era deținut de grupul olandez Egeria-Wagram.
Den Braven deține o fabrică de materiale de construcții în Buftea. Tranzacţia, care a fost încheiată la şase ani după ce Den Braven a fost cumpărată de concernul olandez Egeria-Wagram, a fost de 485 milioane de euro, conform presei internaționale. .
Den Braven România, subsidiara locală a grupului olandez Den Braven, livrează peste jumătate din vânzări peste hotare, atât în Europa, cât și pe alte continente, inclusiv în ţări îndepărtate precum Brazilia sau Chile.
Olandezii au mizat pe piaţa locală în plin boom, când în 2007 au deschis o fabrică în localitatea Buftea, lângă Bucureşti, în urma unei investiţii de 20 milioane de euro.
Încă de la început, focalizarea unităţii de producţie de spumă poliuretanică a fost pe livrările în străinătate, iar în prezent exporturile au ajuns să genereze peste jumătate din cifra de afaceri, printre destinaţiile produselor realizate la nord de Bucureşti numărându-se Europa, America Latină (în Brazilia, Chile, Argentina), Orientul Mijlociu (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania) şi nordul Africii.
Grupul Den Braven deţine opt unităţi de producţie, fiecare specializată pe o anumită grupă de produse. Iniţial, fabrica din România producea, pe lângă spumă poliuretanică, şi hotmelt şi spumă poliuretanică rigidă.