Dedeman va deschide în 14 iunie în Băneasa, lângă Ikea, după multe amânări, cel mai scump magazin al rețelei, investiția ridicându-se la circa 36 de milioane de euro. După două zile deschide o unitate şi la Hunedoara.
Magazinul din nordul Capitalei are o suprafață construită de aproximativ 30.000 mp și, ca o noutate, pe lângă parcarea supraterană cu 497 de locuri, are și o parcare subterană cu 264 de locuri.
În noul punct de lucru din București lucrează 280 de angajați. La magazinul din Hunedoara vor fi 168 de angajați.
Dedeman Hunedoara are o suprafață de vânzare de aproximativ 12.500 mp și dispune de o parcare supraterană de 313 locuri. Unitatea a presupus o investiție de circa 11,5 milioane de euro.
“Este o premieră pentru noi să deschidem două magazine în aceeași săptămână, dar clienții noștri din zona Băneasa și cei din Hunedoara merită acest efort. Mulți dintre ei ne cunosc deja din celelalte magazine din București respectiv Deva”, a declarat Dragoș Pavăl, Președinte Dedeman.
Primele două inaugurări din acest an aduc rețeaua națională Dedeman la un număr de 47 de magazine, cel puțin alte două unități urmând să fie deschise până la finalul anului.
Dedeman în cifre
47 de magazine, două centre logistice, parc auto propriu;
peste 45.000 de produse ce acoperă 11 domenii;
peste 9800 de angajaţi;
între 7.500 – 18.000 mp suprafaţa unui magazin.