SC Gemi Center SRL, firmă deţinută de omul de afaceri arădean Gheorghe Cosma, va construi două blocuri care vor avea 26 de etaje și o serie de terase circulabile, cu destinația de parcuri suspendate, în Arad, pe malul Mureșului, în Micălaca 300, scrie Aradon.ro. Corpurile de clădire vor fi solidarizate la etajele 20-21 printr-un element de legătură pe al cărui acoperiş se va amenaja o terasă verde. Construcțiile vor fi amplasate pe un teren viran de pe strada Nicolae Titulescu, situat în vecinătatea Carrefour Market (la sud), a bisericii ortodoxe, Oficiului de Cadastru şi blocului ARED (la vest).
E vorba de o suprafaţă de 9.288 de metri pătraţi, aria construită fiind de maximum 2.981 mp la parter, respectiv 1.200 mp la etajul 26. „Prin reducerea pe verticală a suprafeţei construite vor rezulta o serie de terase circulabile care vor avea destinaţia de parcuri suspendate, totalizând o suprafaţă de 2.585,25 mp. Astfel, pe lângă zonele verzi care se vor amenaja pe terenul rămas neconstruit şi care vor avea o suprafaţă de aproximativ 3.237,63 mp, acestea vor suplimenta suprafeţele de spaţii verzi într-un procent considerabil. Amenajarea spaţiilor verzi va cuprinde suprafeţe înierbate, plantări de flori, arbori şi arbuşti, fântâni arteziene, mobilier urban, sistem de iluminat”, se arată în Memoriul Tehnic.
Volumetria imobilului va fi de tip organic cu secţiuni orizontale predominant caracterizate de forme geometrice elipsoidale, astfel încât ca şi caracteristică volumetrică exterioară nu vor exista suprafeţe plane, ceea ce va amplifica considerabil integrarea volumetrică a imobilului în relaţie cu vecinătăţile. În cea mai mare parte, faţadele celor două blocuri vor fi tratate cu pereţi cortină din sticlă.
Ansamblul rezidenţial va fi format din două corpuri de clădire 2S+P+26E care vor fi solidarizate la etajele 20-21 printr-un element de legătură ce va găzdui funcţiuni complementare, pe al cărui acoperiş se va amenaja o terasă verde. Cele două blocuri vor avea 348 de apartamente, conform publicației amintite.
Pe cele două niveluri de la subsol vor fi amenajate parcaje subterane ce se vor desfăşura pe toată suprafaţa terenului (9.288×2), la care se vor adăuga şi cele amenajate pe o parte din teren. Concret, S1+S2 va pune la dispoziţie 600 de locuri de parcare, din care 348 aferente apartamentelor şi 252 aferente spaţiilor comerciale poziţionate la parter, etajul 9 şi etajul 20.
Toată suprafaţa de la parter (2.981 mp) va avea ca destinaţie spaţii comerciale şi funcţiuni complementare. Apartamentele se vor afla la etajele 1-8, 10-19 şi 22-26. Etajul 9 este rezervat unor săli de fitness, iar etajul 20 unor funcţiuni complementare. Peste etajul 26 va fi amenajată o terasă verde circulabilă cu caracter de belvedere.
„Această resuscitare urbană va avea un impact zonal şi general foarte mare, având şanse în mod normal să dezvolte o nouă abordare urbană care va fi preluată, implementată şi de către alţi dezvoltatori, precum şi – de ce nu? – de Consiliul Local Arad, ceea ce va conduce cu paşi siguri la o evoluţie urbană în municipiul Arad”, se arată în încheierea Memoriului Tehnic.