Palatul Universității din București va fi reabilitat

Primăria Capitalei va investi 83,64 de milioane de lei pentru reabilitarea Palatului Universităţii din Bucureşti, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), scrie Digi24.

Propunerea din CGMB vine după ce Universitatea a solicitat sprijin din partea primăriei, în condiţiile în care suma necesară pentru reabilitarea faţadei, învelitorii şi amenajărilor conexe în curtea interioară reprezintă aproximativ 25 la sută din bugetul pe anul în curs. Costul lucrărilor de intervenţie este suportat, potrivit legislaţiei, în proporţie de 50 la sută din fonduri aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale sau centrale sub formă de grant, iar restul de 50 la sută din fondul de reparaţii, potrivit News.ro.

Suma necesară pentru reabilitarea faţadelor, a învelitorii şi a amenajărilor conexe din curtea interioară se ridică la peste 83,63 de milioane de lei (la această sumă se adaugă 1,36 de milioane pentru proiectare, sumă plătită oricum de Universitate).

Universitatea Bucureşti, înaltă de şase etaje, construită în stil neoclasic pe fostul amplasament al Mănăstirii Sfântul Sava, este una dintre cele mai mari universități din România. Construcţia sa a început în octombrie 1857, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, fiind finalizată în decembrie 1869. Corpurile laterale ale palatului au fost ridicate mai târziu, între anii 1912 şi 1926, după planurile arhitectului Nicolae Ghica – Budeşti.

Clădirea Universităţii găzduieşti câteva dintre facultăţile UB, precum Facultatea de Geografie, cea de Matematică şi Informatică, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Facutlatea de Istorie, precum şi laboratoarele acestora.