ANL a recepţionat 60 de locuinţe în municipiul Drobeta Turnu Severin

60 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, au fost recepționate joi, 27 decembrie 2018, în municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți. Locuințele (18 apartamente cu o cameră și 42 apartamente cu 3 camere) au fost construite în amplasamentul din Zona Roșiori, etapa II, incinta I3.2 (tronsoanele 1, 2, 3 și 4), cu regim de înălţime D+P+2-3E+M (demisol + parter + 2-3 etaje + mansarda).

Până în prezent, în municipiul Drobeta Turnu Severin, au fost finalizate, în total, 416 apartamente în cadrul Programului ANL de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în amplasamentele din Zona Aluniș-Policlinică, strada Tudor Vladimirescu nr. 203A și Zona Roșiori, etapa I și II.

La nivelul județului Mehedinți, ANL a finalizat, în cadrul aceluiași program, 554 de unități locative, situate în localitățile Drobeta Turnu Severin, Orșova, Strehaia și Baia de Aramă.

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.

În prezent, în urma ultimelor modificări legislative, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare, prin Programul Prima Casă sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii. Valoarea de înlocuire care se utilizează în prezent la calcularea de către autoritățile publice locale a prețului de vânzare al locuințelor, stabilită prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 5396 din 31 iulie 2018 și valabilă până la data publicării următorului ordin în Monitorul Oficial al României, este de 1.578,57 lei/metru pătrat, inclusiv TVA.