Holcim a preluat Somaco Grup Prefabricate

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care prin care Holcim (România) S.A. preia Somaco Grup Prefabricate S.R.L..

Holcim (România) S.A., parte a grupului LafargeHolcim, este specializată în producerea cimentului și betoanelor.  Grupul LafargeHolcim este activ în peste 70 de ţări, în principal în domeniul producerii de materiale de construcții – ciment, agregate, beton şi asfalt.

În prezent, Grupul Lafarge Holcim deține în România 2 fabrici de ciment, în Câmpulung (jud. Argeș) şi în Aleşd (jud. Bihor), o staţie de măcinare şi trei terminale de ciment la Turda (jud. Cluj), Roman (jud. Iași) și București, 15 stații ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali.

Somaco Grup Prefabricate S.R.L. operează cinci fabrici de materiale prefabricate din beton în Teiuș, Timișoara, Târgoviște, Buzău, și Roman, precum și o fabrică destinată producției de BCA (beton celular autoclavizat) în Adjud.

Ca urmare a evaluării efectelor concentrării economice, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea propusă nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia și nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.