Botoșaniul va avea o parcare supraetajată lângă stadionul municipal

Autoritățile din Botoșani vor ridica o parcare supraetajată pe Bulevardul Mihai Eminescu, lângă Stadionul Municipal.

„Am propus această investiție Consiliului Municipal, care a aprobat-o cu votul majorității consilierilor. Consider că este un obiectiv important pentru orașul nostru, urmând să deservească spectatorii care vor alege să se deplaseze cu mașinile personale pentru a asista la spectacole sportive sau de altă natură care vor avea loc pe stadion sau în sala polivalentă. De asemenea, parcarea va fi folosită și de persoanele ce locuiesc în zona stadionului.

În același timp, o astfel de construcție, capabilă să ofere sute de locuri de parcare reprezintă o condiție obligatorie pentru ca Stadionul Municipal să poată fi omologat de forurile europene pentru a găzdui meciuri de fotbal din fazele superioare ale competițiilor internaționale”, a anunţat primarul municipiului, Cătălin Flutur, citat de Monitorul de Botoșani.

Conform acestuia, reușitele din ultimii ani ale FC Botoșani și perspectiva modernizării Stadionului Municipal impun măsuri în vederea omologării arenei botoșănene pentru disputarea partidelor oficiale din cupele europene.