SPS Petrolservice va construi un bazin semiolimpic la Făgăraș

Compania Naţională de Investiţii a atribuit contractul pentru proiectarea şi amenajarea unui bazin de înot semiolimpic, modern, în municipiul Făgăraş către firma SPS Petrolservice din Voluntari, judeţul Ilfov, scrie Bună Ziua Brașov.

Compania eeste deţinută de Şerban Gheorghe, coproprietar al companiei Carbogaz, o reţea de staţii de alimentare cu produse petroliere, care deserveşte oraşul Bucureşti şi zonele limitrofe prin cele 8 staţii din portofoliu. Carbogaz, fondată în 2003, a avut afaceri de 97 de milioane de lei, anul trecut, conform Ministerului Finanţelor.

Vechiul ştrand al Făgăraşului a fost demolat în toamna anului trecut, iar noul proiect se va derula cu finanţare prin Compania Naţională de Investiţii, care a derulat de altfel şi această licitaţie. Valoarea totală a lucrărilor era estimată la 21,75 milioane de lei, cu tot cu TVA, iar firma SPS Petrolservice şi-a adjudecat contractul în schimbul sumei de 16.269.467 lei fără TVA, respectiv 19,36 milioane de lei cu tot cu TVA.

Lucrările efective ar urma să fie realizate într-un an, iar 4 luni vor fi alocate părţii de proiectare. De asemenea, constructorul va trebui să acorde şi o garanţie de 36 de luni pentru lucrare, mai arată publicația amintită.