Primăria din Filiaşi a demarat în această lună procedura de achiziţie a proiectării, asistenţei tehnice şi execuţiei a două blocuri P+8E, pe platforma SIL (Sectorul de Industrializarea Lemnului) a oraşului, scrie Gazeta de Sud.
Cele două blocuri cu opt etaje vor avea, în total, 72 de apartamente cu două şi trei camere şi vor fi destinate familiilor care se constituie cazuri sociale. Terenul unde se va realiza investiţia are 13.012 mp, aparţine domeniului public şi este ocupat în prezent de trei construcţii, care vor fi demolate. Valoarea totală estimată investiţiei de la Filiaşi este de 22.678.044,70 lei fără TVA, adică 5,5 milioane de euro (TVA inclus).
Potrivit edilului oraşului, Marin Gheorghe, fondurile pentru construirea celor două blocuri vin în proporţie de 90% de la Ministerul Dezvoltării, primăria urmând să suporte doar o cofinanţare de 10%.
„Am cumpărat terenul de la SIL şi vom construi 72 de unităţi locative destinate familiilor care reprezintă cazuri sociale. Am păstrat acolo şi un luciu de apă, va exista şi un teren unde va fi amenajat un loc de joacă. Avem multe cereri de locuinţe sociale primite de la familii tinere. Banii sunt de la Ministerul Dezvoltării, noi contribuim doar cu o mică parte, adică un procent de 10%. Locuinţele vor fi moderne, complet utilate şi au două sau trei camere. Ele vor fi închiriate conform Legii 114/1996 actualizată privind locuinţele sociale. Contractul de închiriere va fi pentru minim cinci ani, după care chiriaşii vor avea posibilitatea să cumpere locuinţa“, a precizat, pentru GdS, primarul oraşului Filiaşi, Marin Gheorghe. Fiecare bloc va avea propriul punct termic.
Valoarea totală estimată a contractului scos la licitaţie de Primăria Filiaşi este de 22.678.044,70 lei fără TVA, din care partea de proiectare a fost estimată la 950.493 de lei. În suma din contract mai intră verificarea tehnică a proiectului – 220.248 de lei, proiectul tehnic şi detaliile de execuţie – 417.745 de lei, documentaţiile tehnice necesare obţinerii avizelor/acordurilor/autorizaţiilor – 132.500 de lei şi asistenţa tehnică din partea proiectantului – 180.000 de lei. Valoarea estimată a lucrărilor este de 21.727.551,70 lei (fără TVA), dar aici intră şi amenajarea terenului – 232.050 de lei, utilităţile – 190.500 de lei, plus utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj – 553.220 de lei.
Totalul estimat al cheltuielilor cu investiţia de bază este de 20.887.256,24 lei, se mai arată în publicația amintită.