Procesul de modernizare a Aeroportului Henri Coandă continuă: lucrări intense pe Platforma 2

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) face un pas în procesul de modernizare a celui mai important aeroport din Țra. Platforma 2, o zonă esențială pentru operarea eficientă a aeronavelor, este în plină transformare, iar lucrările se desfășoară într-un ritm accelerat.

„Începem noul an în forță! Continuăm procesul de modernizare a infrastructurii Aeroportului Henri Coandă. În șantier se lucrează zi și noapte, dar fără a fi afectat programul zborurilor”, au transmis reprezentanții CNAB.