Contractul de execuție pentru etapa a II-a a Spitalului Regional de Urgență Cluj a fost semnat la Palatul Victoria, în prezența premierului Ilie Bolojan și a ministrului interimar al sănătății, Attila Cseke. Documentul marchează intrarea proiectului în faza principală de construire.
Beneficiarul investiției este Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), în parteneriat cu Ministerul Sănătății, iar lucrările vor fi realizate de un consorțiu condus de companiile turcești CCN, alături de parteneri români din domeniul construcțiilor și infrastructurii.
Din asociere fac parte CCN Altyapı Yatırımları ve İnşaat A.Ş. (lider de consorțiu), CCN International S.R.L., CCN Yatırım Holding A.Ş., precum și companiile românești Rotary Construcții Mentenanță S.A. și Bedamiro Holding Parcări Construct S.A.
Valoarea contractului este de aproximativ 1,8 miliarde lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată prin Programul Sănătate. Durata de execuție este de 40 de luni, iar perioada de garanție de 120 de luni.
Lucrările includ realizarea clădirii principale a spitalului, a clădirilor tehnice și a infrastructurii suport, construirea heliportului și a parcului fotovoltaic, precum și instalarea echipamentelor medicale de mare capacitate. Sunt prevăzute și lucrări de amenajare exterioară, racorduri la utilități și conexiunea cu infrastructura rutieră DN1/E60.
Spitalul Regional de Urgență Cluj va avea 849 de paturi, dintre care 106 pentru ATI (inclusiv pediatrie, neonatologie și pacienți arși), 34 de paturi pentru spitalizare de zi și 71 de cabinete ambulatorii organizate în 11 clinici. Blocul operator va include 22 de săli de intervenție chirurgicală, iar capacitatea totală a unității este estimată la aproximativ 4.200 de utilizatori simultan.
Clădirea principală va avea opt niveluri și o suprafață desfășurată de peste 176.000 mp, iar împreună cu infrastructura auxiliară va depăși 184.000 mp. Structura funcțională va fi organizată în șase centre medicale multidisciplinare, acoperind principalele arii clinice și chirurgicale.
Proiectul total este evaluat la circa 3,35 miliarde lei și are termen de finalizare stabilit pentru decembrie 2029. La licitație au fost depuse nouă oferte, iar după finalizarea procedurilor de evaluare și soluționarea contestațiilor, rezultatul a rămas definitiv prin decizie a Curții de Apel București.

