Viitorul Oregon Park va avea 30% din suprafață ocupat cu spațiu verde

Spațiul verde va reprezenta 30% din suprafața totală de 4 hectare a proiectului de birouri Oregon Park dezvoltat de Portland Trust în București. Acesta va fi alcătuit din zone cu gazon şi bănci, copaci indigeni, plante cu flori şi arbuşti ornamentali, verzi tot anul, a anunțat dezvoltatorul. .

„Proiectul din zona Floreasca – Barbu Văcărescu din Bucureşti va cuprinde trei clădiri, cu o suprafaţă închiriabilă totală de 70.000 mp. Clădirea A va avea o suprafaţă de 20.000 mp, în timp ce clădirile B şi C vor avea fiecare 25.000 mp. Primele două clădiri sunt alcătuite din parter plus 6 etaje, fiecare cu două niveluri de parcare subterană. Acestea se află în stadii avansate de construcţie şi vor fi finalizate în această vara.

Portland Trust este o companie importantă de dezvoltare imobiliară din Europa Centrală, care a fost înfiinţată în anul 1997. Robert Neale este proprietar şi director general în cadrul companiei. Portland Trust are birouri în Praga şi Bucureşti şi a construit până în prezent peste 550.000 mp de spaţii comerciale noi inchiriabile.

Compania are un joint-venture pe termen lung cu ARES Management, un parteneriat care îi permite să se extindă şi să investească în proiecte ample, în diferite ţări din Europa Centrală şi de Est.

Prima clădire din noul ansamblu de birouri Oregon Park, dezvoltat de Portland Trust, a fost închiriată integral, spaţiile de birouri fiind ocupate în totalitate de compania americană Oracle.

Printre clădirile dezvoltate de către Portland Trust în România se numără Opera Center, Bucharest Business Park sau Floreasca Park.