Fondul sud-african de investiții NEPI intenționează să extindă Shoppping City Galaţi cu încă 21.000 de metri pătrați iar lucrările vor începe la finele acestui an și ar trebui să fie finalizat în primul trimestru din 2017. În prezent, centrul comercial are 27.000 de metri pătrați, scrie www.monitoruldegalati.ro.
Dezvoltatorul este în faza de obţinere a documentaţiilor pentru construcţia unui mall în Râmnicu Vâlcea cu suprafaţa de aproape 28 de mii mp. De asemenea, NEPI este în negocieri cu potenţiali chiriaşi. Centrul comercial va avea un hypermarket ancoră şi magazine de modă dar şi un centru cinema. Construcţia ar putea începe în primele luni din 2017 şi va fi finalizată către sfârşitul anului viitor.
Un alt proiect de extindere este cel de adăugare a unui spaţiu de 11 mii mp la Shopping Mall din Sibiu reprezentând centru cinema, spaţiu de luat masa şi magazine; proiectul este în curs de obţinere a autorizaţiilor şi ar putea fi demarat la începutul anului viitor.
Pentru decembrie 2016 reprezentanţii NEPI au programat deschiderea unui mall la Piatra Neamţ cu suprafaţa de 28 de mii mp. Centrul comercial este închiriat în proporţie de 90%.