Electric Plus, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de producție de tâmplărie termoizolantă din PVC, a înregistrat o cifră de afaceri de 23,1 milioane de euro în anul 2016, brandul său BARRIER® fiind în creștere cu 36% față de 2015. Compania a făcut în 2016 invstiții de aproximativ 1.100.000 de euro, incluzând aici și investiția într-un bloc de locuințe pentru salariați.
Electric Plus investește constant atât în creșterea brandului său BARRIER®, cât și în dezvoltarea profesională și personală a angajaților săi. În acest sens, Electric Plus a achiziționat un bloc cu șaizeci de spații locative. Investiția amenajării se ridică la 700.000 de euro și va oferi angajaților locuințe complet mobilate și utilate. ”Oamenii sunt diferiți și nu pe toți îi motivează același lucru. Faptul că adevărata motivație vine de la realizări, dezvoltare personală, satisfacție profesională și recunoaștere a fost demonstrat de Hertzberg. Prin urmare, solicităm periodic părerea angajaților noștri și creem programe prin care le respectam dorințele”, spune Ștefan Zoican, Manager Resurse Umane, Electric Plus.
Pe lângă politicile de resurse umane care se referă la pachete financiare, planuri de carieră și programe de training și dezvoltare profesională, compania va finaliza, în septembrie, lucrările la imobilul destinat angajaților. ”O companie este mare dacă angajații ei sunt măreți. Îi încurajăm să-și continue studiile, să-și dezvolte talentele, îi inspirăm să-și atingă scopul, învățându-i că oportunitățile sunt infinite”, spune Adrian Gârmacea, CEO Electric Plus.