CTPark Bucharest West poate fi cel mai mare parc industrial din Europa de Est

Antreprenori generali precum Ness Proiect Europe, Maristar, Synergy Construct, Plana Innova şi-au pus deja amprenta pe parcurile logistice aflate acum în portofoliul CTP.

Cu unul dintre aceste parcuri, cu CTPark Bucharest West, marele dezvoltator CTP are acum planuri mari.

În prezent, dezvoltatorul are 100.000 mp în construcție, în cadrul CTPark Bucharest West, și are planuri importante de a continua extinderea acestui parc. În acest scop, CTP a achiziționat teren în zonă, astfel încât să poată ajunge la o suprafață construită de peste 700.000 mp până în 2020, cifră care ar face din acesta cel mai mare parc industrial din Europa de Est.

Investiția totală în CTPark Bucharest West va depăși suma de 150 milioane de euro, până în primul trimestru al anului următor.

Alte achiziţii

La momentul actual, CTP are în România spații logistice și industriale de clasa A, cu circa 725.000 mp suprafață închiriabilă cumulată.

“Mai avem de construit dar mai avem şi alte achiziţii în plan în viitorul apropiat. Vrem să ajungem anul viitor la un milion de metri pătraţi închiriabili. Achiziţiile vor fi făcute mai ales pe bază non-speculativă”, a declarat Ana Dumitrache (foto mai sus), Country Head al CTP România.

Investiţii şi în infrastructură

În zona Bolintin Deal, la km 23, podul şi bretelele din zonă nu deservesc optim traficul actual. În colaborare cu autoritățile locale, CTP își propune să investească masiv în îmbunătățirea infrastructurii din vecinătatea parcului de la kilometrul 23, precum și în crearea unor drumuri de acces suplimentare și a mai multor ieșiri de pe autostradă, pentru a ușura transportul mărfurilor pentru chiriașii săi.

De asemenea, CTPark Bucharest West este singurul parc industrial din apropierea Capitalei, unde chiriașii, nu trebuie să plătească taxă de proprietate. Investițiile viitoare vizează și oferirea unor serii de facilități pentru clienți, cum ar fi: servicii de catering, restaurante ce vor fi construite în incinta parcului, autobuze ce vor asigura transportul direct între parc și oraș, precum și clădiri de tip hotel, pentru cazarea angajaților companiilor chiriașe.

“CTP are ținte majore, atât pentru București, cât și pentru restul țării. Suntem într-un proces continuu de extindere și ne dorim ca CTPark Bucharest West să devină cel mai important parc logistic din zonă, din punct de vedere al suprafeței ocupate, al ritmului de dezvoltare și al standardelor calitative. Acest ultim aspect este extrem de important pentru noi și facem investiții semnificative pentru a le asigura clienților noștri condiții peste standardele actuale ale pieței. Actualmente avem 30 de chiriași în CTPark Bucharest West și ne dorim să creștem acest număr”, a declarat Ana Dumitrache.

Scurt istoric

CTP a achiziționat CTPark Bucharest West în 2015, moment în care parcul avea circa 130.000 mp suprafață construită (Bucharest West I și Bucharest West II). Între timp au mai fost dezvoltați alți 100.000 mp pentru clienți ca: DSV, Quehenberger, Geodis, Cargo Partner, Gefco.

Odată cu lucrările actuale de extindere, în viitor, în parc vor lucra circa 3.000 de oameni.

CTPark Bucharest West este poziționat la 23 de kilometri vest de centrul Capitalei și are acces direct la autostrada A1. Suprafața totală a parcului logistic este de aproximativ 150 de hectare, iar la finalizarea construcției celor două noi depozite, suprafața totală închiriabilă va fi de peste 300.000 mp, dispuși în nouă depozite așezate pe ambele părți ale autostrăzii.

În prezent, CTP deține lângă București, circa 500.000 mp suprafață închiriabilă, dispusă în două parcuri logistice și industriale, ambele cu acces direct de pe autostrada A1: CTPark Bucharest (situat la km 13) și CTPark Bucharest West (localizat la km 23).

La nivel național dezvoltatorul administrează 650.000 mp suprafață închiriabilă, dispuși în zona Bucureștiului și în apropierea altor nouă orașe strategice din țară. CTP plănuiește să atingă în România o suprafață închiriabilă totală de aproximativ 1 milion mp până la finele lui 2018.

Despre CTP

CTP este un dezvoltator și administrator full-service de proprietăți comerciale, specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală și de Est. CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu peste 4,1 milioane de metri pătrați de spații de clasa A, în peste 60 de puncte.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu 650.000 mp suprafață închiriabilă situați în zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda.