Policolor ridică o fabrică nouă, în vestul Capitalei

Producătorul de lacuri și vopsele Policolor a anunțat începerea construcţiei unei noi fabrici în București, pe un teren de 2,5 hectare amplasat pe bulevardul Timişoara.

În noua unitate vor fi produse vopsele, tencuieli, emailuri, lacuri, precum şi produse conexe acestora (grunduri, amorse etc.), iar valoarea investiţiei se ridică la 5,4 milioane euro.

„Investim în proiecte pe termen lung, în calitate şi în echipa noastră. Noua fabrică Policolor vine ca un pas firesc în această linie: va crea un spaţiu mai generos pentru dezvoltare şi inovaţie prin crearea unor noi laboratoare de cercetare şi ne va ajuta la diversificarea portofoliului de produse şi branduri. Ne dorim ca atât în zona de producţie, cât şi în cea de distribuţie să avem la dispoziţie cele mai bune şi cele mai rapide soluţii”, a declarat David Jordan, director general Policolor – Orgachim.

Construcţia este estimată a fi încheiată în aprilie 2019, moment din care producţia va putea începe. Între facilităţile noului amplasament este proiectat şi un depozit nou, modern echipat, desfăşurat pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi.