Pod nou peste Crișul Repede, în Oradea

Consiliul Local Oradea a aprobat construirea unui pod pietonal nou peste Crişul Repede, investiția estimată fiind de 10,9 milioane lei, scrie eBihoreanul. „Nou pod pietonal va fi construit în aval de Hotelul Hilton şi va asigura legătura pietonală între zona aquaparcului Nymphaea şi a parcului Brătianu cu Cetatea Oradea şi centrul oraşului. Scurtând destul de mult această distanţă podul va crea o zonă importantă de acces pietonal către zona de recreere a oraşului Oradea”, a declarat primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan.

Potrivit proiectului, podul nu va avea picioare în Crişul Repede şi va fi susţinut cu hobane (n.r. corzi din oţel folosite pentru susţinerea catargelor) în formă de harpă ceea ce îi va da un aspect maritim. Construcţia va avea o lăţime de 4,2 metri, o lungime de 91 metri şi va fi susţinut de un singur pilon de ancorare.

Odată aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai lucrării, municipalitatea va scoate la licitaţie execuţia proiectului tehnic care ar putea fi finalizat undeva în vara anului viitor.

În ceea ce priveşte execuţia, Bolojan a nominalizat două variante. „Există posibilitatea să demarăm această investiţie în actuala perioadă de finanţare dacă în 2019 se vor redeschide anumite axe, situaţie în care lucrările ar putea începe undeva în toamnă. A doua variantă este ca acesta să fie finanţat abia în următoarea perioadă de finanţare unde se poate încadra 100% pe axa de mobilitate, dar asta înseamnă o amânare a lucrărilor cu un an – un an şi jumătate”, a spus edilul.

Construcţia noului pod pietonal va fi urmată de un amplu proiect de regenerare urbană care va viza zona delimitată de Calea Mareşal Averescu şi intrarea în Cetate dinspre strada Griviţei. „Va trebui să amenajăm o stradă complet nouă începând de la capătul podului şi până la intrarea în Cetate. Acum acolo nu există nicio stradă. Va trebui să facem exproprieri şi să deschidem un coridor de regenerare urbană”, a declarat edilul, citat de publicația amintită. Numărul de proprietăţi, case şi terenuri care urmează să fie expropriate va fi stabilit ulterior.