S-a introdus cota de TVA de 5% pentru tranzacțiile multiple cu locuințe

Legea care introduce cota de TVA redusă la 5% pentru tranzacții multiple cu locuințe a fost semnată  de președintele Klaus Iohannis. Până acum, facilitatea a fost acordată pentru o singură tranzacție.

Codul Fiscal precizează astăzi că un cumpărător poate beneficia de o cotă redusă de TVA de 5%, pe care o poate folosi o singură dată, doar în cazul în care imobilul achiziționat are un preț de până la 450.000 de lei (adică aproximativ 96.500 de euro) și o suprafață de sub 120 metri pătrați.

Cota redusă este aplicată doar imobilelor ce pot fi locuite și dacă terenul pe care este construită locuința nu depășește 250 metri pătrați. Pentru restul tranzacțiilor, valoarea TVA este de 19%.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului 25/2018, trimis la promulgare chiar înainte de Crăciun, a fost semnat ieri de șeful statului și permite acordarea cotei reduse de TVA pentru tranzacții multiple, eliminând și limita de 250 metri pătrați pentru terenuri, scrie psnews.ro.