Guvernul a anunțat demararea proiectului construcției autostrăzii Tg. Neamț-Iași

La începutul ședinței de guvern, premierul Viorica Dăncilă a anunțat se va adopta studiul de fundamentare a proiectului Autostrăzii Târgu-Neamț – Iași, investiție estimată la 1,2 miliarde de euro, ce va fi realizată în parteneriat public-privat (PPP), cu bani de la buget. Autostrada va avea o lungime de 68 de km. și va fi construită în timp de 4 ani.

 

“Alocăm fonduri de la bugetul de stat, luăm măsuri pentru atragerea fondurilor europene şi pentru dezvoltarea de proiecte în parteneriat public-privat, astfel încât să realizăm obiectivele de infrastructură aşteptate de mulţi ani de către români. Aprobăm azi studiul de fundamentare a proiectului strategic de investiții, în parteneriat public-privat, autostrada Târgu-Neamț – Iași, vital pentru regiunea Moldovei. Valoarea totală a investiției este estimată la 1,2 miliarde de euro, iar perioada de proiectare și realizare a autostrăzii este preconizată să dureze 48 de luni. Proiectul are în vedere realizarea a 68 km de autostradă, iar efectele economice de atragere a investițiilor în această regiune, dar și sociale sunt evidente mai ales că autostrada se racordează la drumul de mare viteză București-Suceava aflat în pregătire la Ministerul Transporturilor”, a afirmat  Dăncilă.

 

La începutul lunii următoare proiectul va fi deschis investitorilor care doresc să aloce sume pentru construirea autostrăzii. „La începutul lunii aprilie proiectul va fi oferit investitorilor care doresc să își asume proiectarea și construcția acestei autostrăzi. Așa cum am menționat, voi monitoriza cu prioritate ca și la acest obiectiv toate procedurilor să se realizeze cu rapiditate”, a mai spus Dăncilă.

 

Pentru restul din A8, sectorul  Târgu Mureș – Târgu Neamț, CNAIR a scos la licitație, la începutul lunii februarie a.c., completarea Studiului de Fezabilitate.

e.