Raport SVN: Record de locuințe în construcție în București

Peste 20.000 de locuințe se află în acest moment în diferite etape de construcție efectivă în București și localitățile limitrofe, acesta reprezentând un record absolut în istoria pieței rezidențiale locale post-Revoluție, potrivit raportului de piață ”Residential 2019 Market Genome” întocmit de către compania de consultanță imobiliară SVN România.

Dintre acestea, aproximativ 14.000 de locuințe ar putea fi predate în acest an, stabilindu-se astfel un nou record, după ce în 2018 au fost predate 11.272 de locuințe, potrivit datelor Institutului Național de Statistică – cel mai prolific an din acest punct de vedere, în creștere cu aproximativ 18% față de 2017.

”Epoca ‚Construiește și vei vinde’ s-a încheiat. Deși nu întrevedem o criză de proporții în viitorul apropiat, în absența unor factor macroeconomici cu puternic impact negativ, dezvoltatorii nu vor mai înregistra aceleași ritmuri rapide de vânzare, în special în timpul construcției. Temeinicia planurilor după care sunt dezvoltate proiectelor va fi decisivă, competiția este mult mai acerbă și există zone unde observăm o prefigurare a unei supraoferte”, a declarat Andrei Sârbu, CEO SVN România.

Tot în premieră în istoria modernă a pieței rezidențiale locale, locuințele destinate clasei medii vor deține în acest an ponderea majoritară a unităților care vor fi finalizate în București și împrejurimi, după zeci de ani în care locuințele care ținteau segmentul mass market au dominat piața, potrivit datelor SVN România.

Astfel, 50,5% din oferta nouă care va fi pusă de dezvoltatori pe piață în acest an se plasează pe segmentul middle market. Aceste locuințe beneficiază de regulă de un amplasament foarte bun, în apropierea marilor centre de afaceri și în zone cu o infrastructură generală foarte bună, și au suprafețe mai mari comparativ cu cele ale locuințelor finalizate înainte de 1990. Dezvoltarea economiei României înregistrată în ultimii ani s-a putut observa și în majorarea ponderii segmentului middle market, care a crescut de peste patru ori de la revenirea pieței rezidențiale locale.

Locuințele destinate segmetului mass market vor deține în acest an aproximativ 48% din totalul celor programate spre livrare în București și împrejurimi. Aceste locuințe sunt amplasate în marile cartiere sau în zonele mărginașe orașului și au suprafețe similare sau chiar mai mici comparativ cu ale locuințelor similare finalizate înainte de 1990.

”Dezvoltarea clasei de mijloc este unul dintre cei mai pozitivi factori în evoluția unei economii iar segmentul middle market urmează să dețină ponderea majoritară și în 2020. Am asistat în ultimii ani la dezvoltarea de la zero a unor întregi zone, atât pe segmentul spațiilor de comerciale și de birouri cât și pe segmentul rezidențial, care le urmează cu rapiditate pe primele două”, a mai afirmat Andrei Sârbu.

Datele SVN România arată că noi zone din București ar urma să atragă în viitor dezvoltarea unui număr semnificativ de noi proiecte, cele mai promițătoare fiind Bucur Obor și Bucureștii Noi – Jiului, zone care beneficiază de o infrastructură de transport bună. În același timp, Titan – T. Pallady și Expoziției prezintă în continuare un potențial foarte ridicat de dezvoltare, relativ slab exploatat în acest moment.

Zona de vest a Bucureștiului va atrage și în 2019 cel mai mare număr de livrări, cu aproximativ 34% din noua ofertă, sau peste 4.200 de noi locuințe. Dezvoltarea segmentului middle market poate fi observată și analizând zonele de dezvoltare din București; astfel, 20% la sută din noile locuințe sunt amplasate în zona de nord, în timp ce în zona de sud, un important pol rezidențial, se vor afla 19% din locuințele care se vor preda în acest an.