Arabii construiesc un aeroport privat la Giurgiu

Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a anunțat pe Facebook că la Giurgiu va fi construit unul dintre cele mai mari aeroporturi private din Europa, printr-o investiție a unei companii din Emiratele Arabe, iar la proiect ar urma să contribuie și Guvernul, scrie Realitatea.net.

 

Aeroportul ar putea fi gata în 5 ani și se va întinde pe 2.500 de hectare, dar locul unde va fi construit „este, deocamdată, confidenţial”.

 

Bădălău anunță pe Facebook această investiție cu „importanţa uriaşă”, susținând că lucrările ar putea începe în luna octombrie.

 

„Am avut o întâlnire, alături de premierul Viorica Dăncilă, cu reprezentanţii companiei ce se va ocupa de construcţia aeroportului privat de la Giurgiu. În octombrie ar putea începe lucrările la Aeroportul Constantin Brâncuşi ce se va întinde pe 2.500 de hectare. Este un aeroport privat, iar Ministerul Economiei, alături de alte multe ministere, îşi vor aduce contribuţia la această investiţie. Instituţia pe care o conduc va contribui la construirea unei staţii de putere de 350 de megawati. Se vor implica şi firme româneşti, dar, de asemenea, şi autorităţile judeţene ar putea avea o contribuţie. Aeroportul va fi şi pentru pasageri şi pentru marfă”, spune ministrul Economiei.