Hidroelectrica a semnat în această săptămână contractul de modernizarea a hidroagregatului 2 (HA2) al centralei Hidroelectrice Dăești, aflată pe cursul mijlociu al Râului Olt, în județul Vâlcea. Lucrările, în valoare de 24.851.428 lei, vor fi realizate de Hidroserv.
Hidroagregatul 2 CHE Dăești, actualmente în exploatare, este de concepție autohtonă și a fost dat în folosință în anul 1976, acumulând până în prezent peste 176.000 de ore de funcționare. Uzura tehnică acumulată pe parcursul celor 44 de ani de viață a hidroagregatului impune realizarea de lucrări de modernizare astfel încât HA2 să poată intra într-un nou ciclu de funcționare.
CHE Dăești este echipată cu două hidroagregate având turbine verticale Kaplan cuplate cu generatoare sincrone și are o putere instalată de 37,8 MW (2 x 18,9). Producţia medie anuală de energie a CHE Dăești este de 107 GWh. În cadrul acestul contract, Hidroserv va realiza lucrări ample de modernizare la turbina hidraulică, hidrogenerator, instalații auxiliare, panouri servicii proprii, automatizare și monitorizare.
”Hidroelectrica își continuă și în anul 2020 programele de modernizare a centralelor hidroelectrice aflate în exploatare. Acesta este un punct foarte important din strategia noastră, pentru că, alături de dezvoltarea afacerilor, ne dorim securizarea obiectivelor din portofoliu. Am schimbat politica firmei inclusiv pe această zonă, astfel că modernizările aflate în plan se vor face cu echipamente similare sau compatibile pentru diverse obiective, astfel încât să scadă costurile de mentenanță și să fie asigurată interoperablitatea. Același lucru ne dorim să facem și la Dăești, cu HA2, care trebuie să fie similar cu HA1, hidroagregat modernizat deja” – a afirmat dl Bogdan Badea, președintele directoratului
Hidroelectrica. Referindu-se la prestatorul lucrărilor, dl Bogdan Badea a adăugat: ”Alături de contractul de mentenanță în valoare de peste 711 milioane de lei pentru o perioadă de patru ani, pe care l-am semnat în decembrie 2019 cu Hidroserv, ne bucurăm să putem direcționa către această companie indispensabilă nouă și lucrări de modernizare. Face parte din efortul nostru de a păstra și consolida echipa de specialiști a acestei societăți și de a accelera procesul de ieșire din insolvență a Hidroserv.”