Primarul General, Gabriela Firea, a inaugurat șoseaua Fabrică de Glucoză, arteră modernizată într-un an și 8 luni.
Gabriela Firea a spus: „Promisiune onorată! Am modernizat una dintre cele mai importante străzi din Nordul Capitalei. De astăzi, pe Șoseaua Fabrică de Glucoză se circulă pe patru benzi, două pentru fiecare sens de circulație, între Șoseaua Petricani și stradă Barbu Văcărescu. Această zonă intens circulată a pus ani de zile nervii șoferilor la grea încercare.
Am găsit acest proiect, inițiat acum peste 6 ani, blocat și cu niște costuri uriașe. Am schimbat strategia și am făcut economii importante la buget. Acum avem o legătură modernă cu Autostrada A3, cu acces facil într-o zonă în plină dezvoltare.
În ultimele zile a fost pus în funcțiune sistemul de semaforizare, sistemul de iluminat public modern și economic, au fost montate separatoare de sensuri și au fost realizate toate marcajele rutiere. De asemenea, în timp record a fost reconfigurată total intersecția cu stradă Gara Herestrău. Astfel, au fost rezolvate problemele la intrarea către Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov, Muzeul Național al Aviației Române și mai multe clădiri de birouri.
Am investit în acest proiect peste 27 de milioane de euro, sumă care include și exproprierile”.
• Lărgirea Șoselei Fabrică de Glucoză a fost primul proiect integrat de infrastructură din București. Pe lângă lărgirea carosabilului, au fost modernizate și reconfigurate toate rețelele de utilități din zonă. De asemenea, proiectul a fost modificat în timpul execuției în funcție de cerințele locuitorilor din zonă.
• Există piste pentru bicicliști și trotuare proiectate și executate conform normativului în vigoare, avizate în prealabil de Brigada Rutieră. Potrivit proiectului tehnic, pistele pentru bicicliști au 1,5 metri lățime, iar trotuarele 2 metri lățime. Pe trotuar, au fost proiectate la cererea Direcției de Mediu alveole pentru copaci, de 1 metru lățime, iar acolo unde lățimea trotuarului s-a micșorat a fost găsită o soluție pentru integrarea alveolelor în trotuar.
• Lucrările la tronsonul cuprins între Bulevardul Barbu Văcărescu și Calea Floreasca au fost întârziate din cauza lucrărilor ample la magistrala care alimentează cartierul Aviației cu apă caldă și căldură.
• În zona Floreasca, au fost schimbați aproape 500 de metri din această conductă. Astfel, o dată cu modernizarea carosabilului a fost rezolvată și problema alimentării cu agent termic în cartierul Aviației. Acest tronson va fi finalizat în circa două săptămâni, în funcție de condițiile meteo.