Genesis Property înființează propria echipă de pompieri, autorizată ISU, în Novo Park, complex format din șapte clădiri de birouri clasa A din Pipera.
Echipa este formată din 10 profesioniști specializați în situații de urgență și protecție civilă.
“Această inițiativă face parte dintr-o serie de acțiuni care au ca obiectiv principal creșterea imunității clădirilor la factori de stres și situații adverse, acțiuni pe care le vom implementa în perioada următoare în ambele parcuri – Novo Park și West Gate Business District,” a declarat Roxana Albu, CEO Genesis Facility Management, compania care gestionează cele două parcuri de birouri.
„Constituirea propriei echipe de pompieri în Novo Park crește nivelul de siguranță în cadrul celor șapte clădiri din parc. Echipa este responsabilă atât cu prevenirea, cât şi cu intervenția rapidă în cazul situațiilor de urgență,” adaugă Victor Crețu, Facility Manager, Novo Park.
Pompierii Novo Park vor avea echipamente complete de intervenție, aparate de respirat cu aer comprimat, accesorii pentru trecerea apei (furtunuri, hidranți portativi) și accesorii pentru deblocare.
Novo Park este unul dintre cele mai mari parcuri de business din București, dezvoltat de compania Genesis Property în zona de birouri Pipera, şi găzduieşte aproape 10.000 de angajaţi.
Complexul este format din șapte clădiri cu o suprafață utilă totală de închiriat de 75.000 de metri pătrați de spații de birouri clasa A. În prezent, chiriaşii parcului includ companii internaționale de top precum HP, Hewlett Packard Enterprise, DXC Technology, Infineon, Yokogawa, Luxoft, Garanti BBVA.
Despre Genesis Property
Genesis Property, companie de dezvoltare imobiliară cu o experiență de peste 20 ani pe piața locală, este şi unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de birouri clasa A din România. Fondator şi CEO al Genesis Property este Liviu Tudor, unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din România.
Compania deține peste 150.000 mp de spații de birouri clasa A care găzduiesc peste 20.000 de angajați: Novo Park din Pipera și West Gate Business District, în zona Militari. Genesis Property este, de asemenea, dezvoltatorul primului campus studențesc privat din România, West Gate Studios, și al Studio One Accommodation Suites, o unitate de cazare de 4 stele.
Valoarea investițiilor realizate de Genesis Property în România depăşeşte 400 de milioane de euro.