Etex Building Performance (Siniat România), parte a Grupului Etex, care operează la Turceni cea mai mare fabrică de plăci de gips-carton din România, a înregistrat o cifră de afaceri de aproape două ori mai mare, în 2019 față de 2015, în timp ce ponderea exporturilor din cifra de afaceri s-a dublat.
Anul acesta se împlinesc cinci ani de când producătorul și furnizorul de sisteme de gips-carton, tencuieli și gleturi Etex Building Performance (Siniat România) a deschis cea mai mare fabrică de plăci de gips-carton din România la Turceni, în județul Gorj.
Construcția fabricii a fost realizată în urma unei investiții inițiale de 50 de milioane de euro, la care s-au adăugat, pe parcursul ultimilor patru ani, investiții de peste 2 milioane de euro în creșterea performanței industriale a fabricii. Prin deschiderea unității de producție de la Turceni, compania s-a transformat în hub-ul regional pentru Europa de Sud-Est al Grupului Etex, exportând în 11 țări din regiune. Astfel, în cei 5 ani, plăcile de gips-carton fabricate în județul Gorj au contribuit la creșterea ponderii exporturilor companiei, de la 20% din cifra de afaceri în 2015, la 45% în prezent.
De la începerea operațiunilor de producție în 2015, fabrica de la Turceni a produs peste 100 de milioane de metri pătrați de gips-carton. În acest interval, unitatea de producție a contribuit la creșterea cifrei de afaceri a Etex Buidling Performance de la 28 milioane de euro în 2015, la 48 milioane de euro în 2019.
“Fabrica de la Turceni reprezintă atât un hub de producție regional – cât și un hub de inovație, peste 20% din vânzările actuale fiind generate de produse lansate în ultimii cinci ani. Piața construcțiilor din România este în proces de maturizare, iar ansamblurile rezidențiale noi, proiectele comerciale de mare anvergură și spațiile logistice se îndreaptă tot mai mult spre tehnologii bazate pe produse de gips-carton cu proprietăți avansate: rezistență antiefracție, izolare acustică sau rezistență la foc. Ne propunem să continuăm investițiile în producție de aici pentru a susține cererea internă în creștere de materiale de construcții premium, precum și potențialul ridicat al piețelor de export pe care suntem prezenți”, a declarat Andrei Popa, directorul comercial al Etex Building Performance.
În contextul planurilor recente de redresare economică ale Uniunii Europene care susțin proiectele și tehnologiile verzi, fabrica Etex (Siniat) din Turceni este una dintre cele mai sustenabile unități de producție din România, fiind concepută, încă de la început, în conformitate cu principiile economiei circulare de recuperare a materiilor rezultate în urma altor procese industriale și transformarea lor în produse noi.â
Astfel, fabrica Etex (Siniat) de la Turceni este prima din România care folosește gipsul de înaltă puritate rezultat din procesul de desulfurare a gazelor de la o centrală termoelectrică pe cărbune, care altfel ar fi fost eliminat fără a putea fi valorificat.
În contextul în care multe dintre centralele pe bază de cărbune din România nu duc procesul de desulfurare până la capăt, iar gipsul rezultat ajunge să fie depozitat în haldele de steril, Etex Building Performance își propune să continue creșterea capacității de producție, prin dezvoltarea de noi instalații care să permită recuperarea gipsului după procesul de producere a energiei din cărbune.
Totodată, compania își propune să recicleze în viitorul apropiat, în cadrul fabricii de la Turceni, plăcile provenite din deșeurile de pe șantiere.
Etex Building Performance se mândrește cu o cultură organizațională care pune un accent puternic pe siguranța la locul de muncă, prioritară atât în relație cu angajații proprii cât și cu cei din companiile partenere. Perioada pandemiei a pus la încercare atât sistemul public cât și companiile private, însă, la Etex, toate măsurile speciale luate au fost asimilate cu ușurință de angajați, care le-au aplicat atât în familie, cât și în comunitățile locale.