EQUITONE susține dezvoltarea infrastructurii de sănătate

#NoiFacemUnSpital este inițiativa asociației Dăruiește Viață, avănd ca scop construcția primului Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă din București, construit exclusiv din donații și sponsorizări. Proiectul își propune să ofere condiții de tratament ca în vestul Europei  tuturor copiilor care se internează la Spitalul Marie Curie, indiferent de patologie (de la cazuri oncologice la neurochirurgie) și a mobilizat până în prezent cea mai mare comunitate de susținători.

Din punct  de vedere arhitectural, proiectul presupune o schemă funcțională complexă, specifică spitalelor în general. Clădirea va găzdui: primul Departament de Radioterapie pentru copii din România (două buncăre), prima Secție de Terapie Intensivă cu saloane de un singur pat și acces pe baza sistemului ”mâine curate”, Bloc Operator modern cu 5 săli de operație, Secție de Oncologie, Secție de Hemato-Oncologie, inclusiv 5 camere curate pentru transplant, Secție de Neurochirurgie și Secție de Chirurgie.

În ceea ce privește fațada clădirii, s-a optat pentru ideea unei soluții prietenoase, folosind materiale din fibrociment de înaltă densitate, montate în sistem de fațadă ventilată.Pentru instituțiile medicale, aspectul fațadei reprezintă un prim contact al pacientului cu actul medical. Este un element important de design, fiind cel mai vizibil element al construcției în sine, dar cu un major rol funcțional în exploatarea clădirii.

Soluția de fațadă ventilată cu fibrociment a fost o alegere corectă din perpectiva arhitectului pentru a-și pune în valoare viziunea, dar a adus în același timp și argumente ce susțin o funcționare eficientă a clădirii.  Aspecte importante în favoarea alegerii soluției au fost: durabilitatea, ușurința în instalare și mentenanța, impactul asupra costurilor pentru un climat optim în interiorul clădirii precum și rezistența în timp a fațadei.

Arhitecta proiectului, Dna Raluca Șoaita, ne dezvăluie câteva dintre argumentele alegerii soluției de fibrociment:

Am ales soluția de placare cu fibrociment pentru că ne-am dorit o fațadă curată și ordonată. Deoarece vorbim de primul spital din România construit integral din donații și sponsorizări, foarte mulți oameni au constribuit la realizarea acestui vis și am considerat că fiecare donator trebuie să se regăsească în această clădire. Ne-am dorit o identitate recognoscibilă și prietenoasă a spitalului. Ramele ferestrelor sunt galbene și se potrivesc foarte bine cu griul natural al placării de fațadă, materialul EQUITONE Tectiva.

Soluția de fațadă a fost aleasă și pentru că în materie de costuri, raportul calitate-preț este unul foarte bun. Este o soluție medie ca și poziționare de preț, iar în condițiile unui montaj corect, durata de viață a materialelor este una foarte mare. Nu în ultimul rând, acest sistem permite intervenția locală ușoară în caz de nevoie: în condițiile unui spital, exploatarea, dar și mentenanța trebuie să fie facile.

Etex, producătorul brandului EQUITONE, s-a alăturat comunității de susținători printr-un program de responsabilitate socială, contribuind cu o sumă de aprox. 100.000 EUR la realizarea proiectului #NoiFacemUnSpital.

O ofertă de energie croită special pentru afacerea ta - Dialog Textil