Consiliul Local al municipiului Pitești a scos la licitație studiul de fezabilitate și elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor necesare pentru ridicarea stadionului Nicolae Dobrin, din Pitești, scrie Cotidianul.
408.000 de lei este contractul pus pe SICAP, el are o durată de 110 zile, ofertele vor fi deschise în 19 mai, 60% din punctajul de la licitație este pentru oferta financiară, se mai punctează experiența profesională a firmei ce licitează SEAP.
Prestare servicii având ca obiect: întocmire faza Studiu de Fezabilitate și alte studii de specialitate și elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism aferente obiectivului de investiții Stadion cu o capacitate estimată de 15.000 locuri, este descrierea licitației.
Noua arenă va costa circa 18-20 de milioane de euro, finanțarea fiind asigurată de Compania Națională de Investiții. Cristian Gența, primarul Piteștiului, a precizat, în urmă cu o lună, că Stadionul de fotbal ”Nicolae Dobrin” va fi un ,,stadion de categoria UEFA 4, pe care se vor putea desfășura inclusiv meciuri internaționale (Champions League, Europa League, Campionatele Europene)”.
Acesta va avea o capacitate de 15.000 de spectatori, ,,suprafața terenului de joc mixtă (hibrid grass) și sistem de iluminare a fațadei prin tehnologie LED, care să permită iluminarea arhitectonică a stadionului în culorile echipei gazdă”. De asemenea, este prevăzut și ,,un muzeu al clubului cu spațiu pentru trofee și un magazin de prezentare al FC Argeș de 175 de mp”. Printre dotări se vor regăsi: sală de forță de minimum 500 mp, două săli pentru saună, sală de recuperare, cabinet medical, cabinet antidoping, tribune cu locuri individuale structurate pe sectoare și inele, locuri pentru spectatorii cu handicap locomotor și însoțitorii acestora, foaier de primire cu garderobe și puncte comerciale, sală de antrenament multifuncțională, spații dedicate mass-media, loje destinate VIP, spații de alimentație publică, săli de conferință, birouri.