Dacă se vor aplica serios obligațiile nZEB legate de consumul redus de energie şi producerea de energie proprie din surse regenerabile, clădirile de birouri vor arăta complet diferit, cu mult mai puține suprafețe vitrate iar rezidențialele ieftine ar putea primi lovitura de grație
Pintilie + Partners este unul dintre cele mai dinamice birouri de arhitectură din ultimii ani. Cu proiecte de amploare din aproape toate zonele imobiliare, de la rezidențial la clădiri de birouri sau spații logistice, arhitecții de la firma sus-amintită văd o provocare în tehnologia ultimilor ani. Mai multe însă despre firmă şi despre schimbările din piața de arhitectură am aflat de la arhitectul Bogdan Pintilie, fondator şi Managing Partner la “Pintilie + Partners”, care a acordat un interviu revistei Constructiv.
Ați proiectat circa 1 milion de metri pătrați. Nu e tocmai puțin.
Nu e puțin dar… există şi birouri de arhitectură cu 5 milioane mp sau 10 milioane de mp.
Câți sunteți în echipă?
Suntem 16. Avem 10 arhitecți, 5 ingineri structurişti şi o colegă care se ocupă de avizări.
Există arhitecți care recomandă anumite produse. Uneori, dezvoltatorii se bazează pe arhitecți.
Noi nu adoptăm acest sistem – mă refer la sistemul de comisioane pentru recomandări. Sistemul despre care vorbiți este foarte legal, nu am nimic împotrivă, se face frecvent contra-comision, doar că eu nu-l practic.
De ce ați ales să vă faceți publicitate aşa de târziu?
Ne-am bazat pe recomandări. Totuşi, publicitatea ne ajută să evităm acele zone de piață care nu produc profit. Or eu, după 22 de ani de arhitectură (din care 18 în firmă proprie), cel mai mult îmi doresc acum proiecte diferite, variate.
Cam ca la bursă. Nu puneți ouăle într-un singur coş…
Exact. Şi nu doar eu îmi doresc asta. Şi colegii mei din firmă vor acelaşi lucru. Dar mai e un aspect. Mult mai de interes este pentru noi un proiect cu o tehnologie pe care încă nu am lucrat. Acum, înainte de a ne întâlni, ofertam un proiect pentru o stație de incubare pui. În ultimii ani, tot mai mulți clienți încep să caute imagini în arhitectură, adică să se diferențieze de concurență prin imaginea arhitecturală.
Ne dați un exemplu din alte segmente imobiliare?
Cel mai la îndemână dintre multe altele este proiectul nostru din industrial cu abatorul de la Frânceşti, Vâlcea, unde, strict funcțional, nu era neapărat nevoie ca proiectul să arate aşa. Dar clientul a vrut ceva deosebit. Nu doar că e cel mai tehnologizat abator dar are şi o imagine specială. Un alt exemplu este cel al clienților noştri de la Fan Courier. Strict funcțional, nu aveau nevoie neapărat de fațadă din tablă expandată, de construcții cu metafore acvatice dar şi-au dorit pe lângă funcționalitate şi o imagine arhitecturală.
Cum vedeți stilurile „istorice”?
Există frecvent concepția în lume că stilurile istorice nu ar trebui utilizate. Ba pentru că sunt considerate anacronice, că pastişele sunt condamnabile şi alte asemenea considerații. Eu nu înțeleg, nu abordez deloc arhitectura în acest mod.
Puteți să explicați?
Din punctul meu de vedere, întreaga istorie a arhitecturii a funcționat în felul acesta. Gândiți-vă la Renaştere, care este descrisă ca fiind o perioadă excepțională de dezvoltare a artelor şi a arhitecturii. Or, ce se uită e că arhitecții Renaşterii au utilizat la rândul lor stiluri care existau cu 1.500 de ani înainte. Pe unde se duc cei mai mulți turişti când ajung la Paris? Se plimbă mai ales prin oraşul vechi. Eu nu pretind că trebuie să facem asta peste tot cu stiluri istorice. Dar nici să excludem total reutilizarea unor stiluri din trecut.
Cât contează stilul pentru o clădire de succes?
Atunci când o clădire are sau nu succes, stilul e important dar, totuşi, nu e neapărat singurul factor care conduce la succes. Eu văd însă o mare diferențiere între eşecul în comunitatea arhitecților şi eşecul public. Asta pentru că există clădiri de mare succes pentru public şi care în comunitatea arhitecților nu sunt apreciate. E valabil şi invers. Dar, până la urmă, noi nu facem clădirile pentru colegii arhitecți ci le facem pentru oameni.
Care e până la urmă cauza cea mai frecventă a eşecurilor?
Cred că lipsa de detalii. Austeritatea asta dusă până departe poate fi interesantă arhitectural şi am lucrat şi noi uneori aşa, şi mie îmi place, dar oamenii au nevoie de detalii.
În ce sens „detalii”?
Detalii estetice în primul rând, chiar dacă şi detaliile tehnice contează enorm. Dar eu aici nu mă refer la detalii ca decorațiuni sau o cornişă ci la detalii care îmbogățesc clădirea, care sunt mai mult decât funcționale.
Ați văzut proiectul abatorului care are o fațadă acoperită de parasolare. Acolo nu sunt nişte simple parasolare verticale cu lamele liniare. E adevărat că e şi funcțional, face umbră, dar pentru asta există şi metode mult mai simple şi eventual mai ieftine. Apoi, partea de jos a unei clădiri trebuie tratată diferit. E nevoie de adaptarea la utilizator şi de înțelegerea modului de funcționare a percepției umane. Percepția arhitecților diferă destul de mult de percepția majorității oamenilor. Asta măcar pentru faptul că noi arhitecții suntem antrenați, educați să vedem clădirile altfel. Medicii, inginerii şi alte profesii văd altfel lucrurile în acest sens.
Vă mai dau un exemplu. Există o tendință pentru mulți arhitecți de a căuta noul. Sunt de acord cu asta, facem asta şi noi. Doar că deseori se poate căuta noul într-un mod exagerat. Există spre exemplu anumite încăperi unde se exagerează cu planuri diferite şi reflexii în aşa fel încât rezultatul este că percepția umană e copleşită.
Şi publicul se poate educa dar nu „în masă” şi nu foarte mult dar şi arhitecții pot să lase uneori mai jos ştacheta.
Da, şi e puțină asemănare şi cu domeniul literaturii. Există scriitori care iau premii dar nu ajung neapărat pe gustul publicului larg. Dar este o diferență aici: nimeni nu te obligă să le cumperi cărțile. În cazul unor spații publice însă, deseori eşti nevoit să mergi pe anumite străzi sau, oricum, nu poate să te împiedice nimeni. Astfel că, măcar din acest punct de vedere, pare mai justificat şi mai acceptabil de a fi avangardist în literatură decât în arhitectură, cel puțin în cazul spațiilor publice. Este cunoscut, de altfel, faptul că arhitectura nu are aceeaşi libertate ca alte arte pentru că este funcțională. Mă repet, mie multe dintre clădirile „austere” îmi plac dar nu e vorba doar de ce îmi place mie aici. Sunt de părere că e bine să încercăm să le facem în aşa fel încât să placă şi publicului.
Ce s-a schimbat în ultimii ani pentru meseria de arhitect?
O schimbare este profesionalizarea atât a arhitecților cât şi a clienților. O altă schimbare e aceea că au crescut veniturile arhitecților angajați. O cauză este şi scutirea de impozit în domeniu, aşa cum s-a întâmplat şi în domeniul construcțiilor. Asta după ce mai mulți ani, salariile în arhitectură au fost mici. În grup avem şi colegi ingineri structurişti, unde creşterea salarială este şi mai evidentă. Acum salariul inginerilor structurişti, cu relativ puțină experiență, e semnificativ peste 1.000 de euro şi cred că în 5 ani o să ajungă la 2.000 de euro, ca medie.
Ne spuneți câteva cuvinte despre suspendarea PUZ-urilor?
Da, pentru o vreme nu se va mai putea construi mare lucru în Bucureşti, până nu se rezolvă această problemă. O să fie probleme pe piața de proiectare şi apoi şi pe cea de execuție. Chiar dacă PUZ-urile de sector au nişte probleme, în mare parte corect semnalate de către primar. Dar aceste probleme – poate unele dintre ele motivate de influențe diverse asupra elaboratorilor sau asupra comisiilor… nu ştiu, nu am cunoştință de aşa ceva – aş spune că aceste probleme țin mai degrabă de cadrul legislativ. Primarul apără spațiile verzi şi nu cred că ne dorim să se construiască pe spațiul verde.
Nu se pot cumpăra spațiile verzi?
Tocmai că este singura soluție legală până la capat, doar că trebuie găsiți banii. Tot ce se întamplă acum nu e decât o întârziere a acestui deznodământ. În legea 350 care reglementează domeniul urbanistic, nu se precizează nimic cu privire la relația dintre funcțiunea de spațiu verde stabilită printr-o documentație de urbanism şi proprietate. Astfel că, în înțelegerea mea, este abuziv ca autoritatea publică să pună o sarcină asupra unui teren privat, o sarcină care împiedică exercitarea dreptului de proprietate al privatului, fără o justă compensare.
Concret, aveți deja parteneri de afaceri afectați deja?
Sigur că da. Unul dintre clienții noştri, FAN Courier, au cumpărat un teren în Bucureşti, înspre Giurgiu, într-o zonă industrială cu hale existente dar abandonate. În situația actuală, clientul nu va putea construi decât făcând un nou PUZ. Întrebarea mea este: ce câştigă oraşul din această blocare?! Dar invers, ce câştig ar aduce oraşului dacă FAN Courier ar putea construi deja acolo? Ar reduce traficul de curieri prin oraş.
Mai aveți exemple?
Am chiar mai multe. Un client are un teren lângă un bloc, un teren neconstruit dar nu aferent blocului. O zonă L3A (zonă de locuințe colective existente, un CUT foarte mic), unde se poate construi doar cu PUZ. Asta se deosebeşte de zonele mixte (unde imobilele pot fi mai înalte). Acel client avea un proiect de magazin P+2, deci s-ar fi încadrat şi în L3A. Un teren care nu are nicio legătură cu spațiile verzi dintre blocuri, unde clar că nu ar trebui să se poată construi. Clientul nu poate construi acum un magazin acolo. Care e rezultatul? Cine câştigă? Nimeni. Dimpotrivă – cumpărătorii vor parcurge un drum mai lung până la alt magazin în loc să cumpere de lângă blocul lor, unii se vor urca în maşină etc.
Aveți sugestii pentru schimbări legislative care ar putea să aibă impact asupra domeniului arhitecturii?
Printre lucrurile supărătoare aş scoate în evidență Ordinul 109 al ministrului Sănătății ale cărui prevederi sunt frumoase şi generoase doar că dacă s-ar aplica la modul real nu s-ar mai putea construi nimic în oraş. Adică cerința de a avea însorire la orice cameră de locuit timp de o oră şi jumătate la solstițiul de iarnă ar face ca toate clădirile să fie orientate doar nord – sud. Nu poți forța pe nimeni să construiască doar clădiri simplu tract (în care camerele sunt dispuse pe o singură față, n.r.). Altă problemă – sistemul de autorizare ar trebui să fie diferențiat, poate în funcție de categoriile de importanță. Acest lucru ar reduce birocrația.
Suntem într-o zonă cu cutremure…
Exact. Şi, în mare parte, proiectanții sunt destul de responsabili, avem şi verificatori, diriginți de şantier, responsabili tehnici cu execuția, adică există destui care se ocupă şi putem să transferăm mare parte din responsabilitatea unei construcții spre aceştia în aşa fel încât să nu mai fie atâta nevoie de alte autorități de avizare. Un alt aspect care ar trebui avut în vedere – şi aici nu o să placă unor colegi care lucrează pe rezidențial – consider că trebuie impuse reguli foarte stricte la nivel estetic pe cartiere, pe zone. Cea mai scurtă anecdotă care îmi vine în minte e cu un client din perioada 2007 – 2008 care a adus consultant un arhitect austriac. I-am spus cu apreciere că la ei în Austria se construieşte foarte frumos, că oamenii respectă tradiția locului, cu acoperişurile, cu balcoanele, cu tot şi că la noi se construieşte altfel. A început să râdă de mine spunându-mi că dacă în Austria nu ar exista reguli ultra-stricte, ar fi exact ca la noi în România. Austriacul a adăugat că şi la ei, în anumite zone unde nu există reguli, se construieşte haotic.
Asta pentru oraş. Dar în mediul rural?
Şi în mediul rural se construieşte haotic în general. Dar există şi exemple pozitive. Eu cred că o primărie ar putea să propună anumite modele de case şi nu neapărat ca impunere cât încercând să convingă oamenii că astfel de case pot fi în avantajul comunității. Şi lucrul acesta e cu atât mai clar în comunitățile care au venituri din turism. Se ştie deja că pensiunile construite respectând stilul vernacular, tradițional, au un succes incomparabil mai mare decât celelalte.
Nu poate fi o problemă cu prețul materialelor, al construcției?
Era mai demult o problemă dar nu cu materialele ci cu găsirea de meseriaşi, în condițiile în care a ajuns aproape o obişnuință să construiască toți cam la fel şi netradițional. Dar acum această problemă a cam dispărut. Iar acest lucru se poate observa şi la munte şi în Deltă, unde se construiesc din ce în ce mai des astfel de pensiuni tradiționale. Deci există şi meseriaşi care să le construiască.
Puteți să numiți câteva proiecte importante pe care le aveți în pregătire?
Avem multe dar o să menționez doar câteva: terminalul de la Pantelimon, unde e în curs de finalizare execuția, care este un proiect din 2011, cu tot felul de “peripeții”; abatorul de care v-am vorbit şi la care s-a obținut finanțarea şi e în fază de autorizare; un spital privat la Galați, care e tot în faza de autorizare a lucrărilor de construcții; tocmai am început un nou proiect rezidențial pentru clienții noştri vechi de la APP pentru care am mai făcut un proiect în Pipera; suntem în curs de semnare pentru un magazin al unui mare retailer în Voluntari; ar fi normal să începem încă un proiect nou pentru Fan Courier, despre care v-am mai spus dar… s-ar putea să întârzie din cauza suspendarii PUZ-urilor de sector, s-ar părea că ar trebui un nou PUZ, deci s-ar putea să mai dureze; a început execuția la Fan Courier Cluj, unde a durat foarte mult timp autorizarea.
Funcționează greu autorizările şi în Cluj?
În județ merg mai uşor dar în municipiu merg foarte greu. Şi tot la proiecte interesante, menționez că facem două blocuri pentru Terra Gaz Construct pe Şoseaua Ionescu Siseşti şi care cumva se aseamănă puțin cu ce am făcut la Ethos, din cărămidă, dar cu toate tehnologiile moderne. Ultima dată am discutat cu clienții acolo despre recuperarea căldurii din apele menajere uzate. E o clădire deja “calculată” pe nZEB.
Despre nZEB şi influențele asupra arhitecturii ce puteți să ne spuneți?
Aș spune în primul rând că în discuția despre influențele nZEB în piața construcțiilor plec de la premisa că prevederile acestea se vor aplica. O premisă destul de optimistă. Astfel, nZEB ar putea avea un mare impact şi cred că va schimba modul de proiectare. Dar, dacă se aplică serios obligațiile nZEB, cred că cel mai afectat domeniu va fi cel al dezvoltărilor rezidențiale ieftine. nZEB prevede niste consumuri maxime de energie pe an pe metru pătrat construit de clădire, normate diferit pentru programe diferite: rezidențiale, comerciale, birouri, etc. De asemenea prevede nişte procentaje minime în care energia consumată să fie produsă la fața locului, de către sisteme aferente clădirii. În cazul pieței de jos… noile creșteri cred ar putea să-i dea lovitura de grație.
O altă influență importantă a aplicării nZEB ar putea fi asupra viitoarelor clădiri de birouri. O schimbare va fi aceea că nu vor mai exista fațade cortină. Astfel, clădirile de birouri vor arăta complet diferit, nu le vom mai recunoaşte. Vor fi suprafețe vitrate mai reduse.
Nu e mai frumos cu geamuri mai mari?
E frumos dar… nu respectă legislația europeană de reducere a gazelor cu efect de seră.
Acum apreciem anumite construcţii ridicate în urmă cu 100 de ani sau mai mult. Prin 2100 va fi apreciat oare ceva din perioada de acum?
Foarte interesantă întrebare. Ar trebui să ne punem această întrebare când proiectăm. Eu cred că natura umană nu s-a schimbat semnificativ de-a lungul istoriei, ceea ce îmi dă curaj să presupun că nu se va schimba semnificativ nici în viitorul previzibil – vorbim de sute de ani. Astfel că ceea ce este acum apreciat va fi apreciat și în viitor. Haideți să ne gândim la cele două opere din Paris. Pe care merge lumea să o vadă? Pe cea veche sau pe cea nouă? Ca să mă apropii de un răspuns, cred că, în general, ceea ce construim acum nu va mai exista peste 100 de ani. Gândiți-vă că noi nici nu ne propunem această durabilitate. Construim pentru moment, cu funcționalul și eficiența ca valori fundamentale. Dar acest lucru este în curs de schimbare de câțiva ani. Societatea românească post comunistă se maturizează, produce prosperitate și aceasta se va utiliza din ce în ce mai mult și pentru construirea unor clădiri simbolice, destinate supraviețuirii peste mai mult de 100 de ani. Mi-aș dori un primar, sau chiar un președinte, care să își propună un program de construire ca al lui François Mitterand. Astfel de lucrări contribuie la construirea unei identități comunitare de care ducem mare lipsă. De asemenea duce la construirea unei mândrii naționale, care ne lipsește și mai mult. Acest lucru se poate face prin construcții simbol. Din acest punct de vedere, catedrala nouă este o mare ratare. Nu trebuiau lăsați ierarhii să aleagă cum va arăta clădirea, nici dacă s-ar fi făcut exclusiv din fonduri BOR. Nu trebuia autorizat acest proiect în forma actuală.
Vă rog să ne spuneți câteva cuvinte despre alte proiecte deja realizate din portofoliul companiei.
Sunt multe. Un proiect, ceva mai vechi, care merită amintit, este cel al clădirii unde acum își desfășoară activitatea Avocatul Poporului. Clădirea aparține Centrofarm/Generalcom și intervențiile au fost gândite de fapt pentru ei. Este o clădire din anii 1930, pe care am consolidat-o, recompartimentat-o și am creat spații noi. Rezultatul a fost destul de bun – am fost invitați să prezentăm clădirea în cadrul conferințelor Bucharest: Modernism Art Deco, la UAUIM, anul trecut. Un proiect într-o fază incipientă, care ne dorim să meargă mai departe este Country Club pentru Landbruk la Ploiești (mai exact, la Blejoi).