Pasajul de la Domnești peste Centura Capitalei, pasaj de tipul giratoriu suspendat, are acum forma finală după ce a fost montată ultima grindă principală care închide tablierul metalic, scrie Hotnews.
În imaginile din dronă postate de secretarul de stat în Transporturi Ionel Scrioșteanu se observă cum elementele principale ale giratoriului suspendat au fost deja montate, însă mai e de lucru la rampele de coborâre/urcare dinspre București și Domnești, precum și rampele dinspre A1 și dinspre Bragadiru.
Stadiul fizic este de aproape 45%.
Primele lucrări la pasajul de la Domnești au început în 2018 în baza unei autorizații de construire parțiale, dar restul proiectului s-a blocat din mai multe motive: proiectul tehnic a trebuit complet refăcut față de ce s-a scos la licitație pentru că Primăria Capitalei a cerut lărgirea zonei pasajului pentru a fi amplasat o linie de întoarcere a tramvaiului; utilitățile au fost relocate cu foarte mare dificultate; expropierile inițiale și cele suplimentare (ca urmare a modificării proiectului) au fost realizate cu mare întârziere; constructorul a intrat în insolvență, mai scrie publicația amintită.