Se finalizează cel mai mare ansamblu din Pipera

Cortina North, cel mai mare ansamblu rezidențial din Pipera și cel mai mare proiect 100% românesc, va fi finalizat până la sfârșitul acestui an. Dezvoltatorul va livra peste 1500 de apartamente premium, dotate cu o gamă largă de facilități.

După 4 ani de muncă, proiectul Cortina North a atins un stadiu avansat de finalizare, cu peste 1500 de apartamente și 2000 de locuri de parcare construite. Valoarea totală a proiectului este estimată la peste 160 de milioane de euro. Finalizarea lucrărilor este programată pentru a doua jumătate a anului curent.

Ramona Babiuc, directorul de vânzări pentru Cortina North, a declarat recent: „Am parcurs fiecare etapă a acestui proiect cu entuziasm și ne-am bucurat de fiecare reușită, de la interesul tot mai mare al publicului, la lunile cu vânzări record, până la crearea unei comunități frumoase. Echipa de vânzări, dedicată și pasionată, este pregătită acum să preia noi proiecte și să aducă același nivel de excelență în viitoarele inițiative sub brandul Cortina.”

În prezent, mai puțin de 15% din apartamentele Cortina North sunt disponibile spre vânzare. Ansamblul rezidențial se încadrează în clasa premium-high-end și este cunoscut pe piața bucureșteană ca fiind singurul proiect din categoria „affordable luxury”. Datorită poziției sale privilegiate, facilităților moderne și construcției de înaltă calitate, Cortina North a atras un interes semnificativ din partea atât a clienților finali, cât și a investitorilor, încă de la lansare și pe parcursul întregii perioade de construcție.

Proiectul beneficiază de o pistă de alergare proprie, 10.000 mp de spații verzi și, din toamna acestui an, va integra un concept unic de centru wellness.

Eden Capital, compania cu capital integral românesc care a dezvoltat Cortina North, este prezentă pe piața rezidențială din București din anul 2009. Sub brandul Cortina, compania a finalizat sau are în curs de dezvoltare cinci ansambluri: Cortina Residence, Cortina Academy, Cortina North, Cortina 126 și Cortina Elysium. Portofoliul Cortina include aproximativ 2.900 de apartamente premium și high-end, dotate cu multiple facilități și amplasate în zone care găzduiesc comunități exclusiviste. Pe lângă proiectele sub brandul Cortina, Eden Capital a mai dezvoltat ansamblurile Dinamic City (166 de apartamente), Four City North (568 de apartamente) și Delta City (333 de apartamente).